– De frică să nu aibă de-a face cu un nou Cernobâl, sucevenii au înroșit telefoanele către instituțiile statului cerând explicații
– Chiar dacă valorile normale de suspensii din aer au fost depășite de 20 de ori, specialiștii spun că nu este vorba de radiații sau poluare cu substanțe toxice
– Potrivit comisarilor de mediu suceveni, pulberile provin din zonele deșertice și au fost aduse de curenții de aer uscați, din zona de sud-est a Europei
Locuitorii din mai multe zone ale județului Suceava au trăit vineri seară momente de panică după ce din cer a plouat cu noroi. În municipiul Suceava totul a fost acoperit, vineri, în jurul orei 21.00, de o ploaie de pulberi, care a îmbrăcat orașul într-o perdea albicioasă, în doar câteva minute, cele mai afectate zone fiind centru, Mărășești și Zamca. Teama că ploaia albă de la sfârșitul săptămânii trecute ar putea fi provocată de o nouă explozie nucleară, asemănătoare celei de la Cernobâl, i-a alertat pe suceveni care au înroșit telefoanele către instituțiile statului pentru a afla ce se petrece. Poluarea cu substanțe radioactive a fost infirmată de specialiștii în probleme de mediu din județul Suceava. Astfel, fenomenul destul de ciudat pentru suceveni a fost explicat de comisarii Gărzii de Mediu Suceava ca fiind „o ploaie murdară”, fenomen de natură meteorologică, cauzat de agitația maselor de aer.
„În zona carpatică, s-au întâlnit curenți de aer umezi, cu vapori de apă, și curenți de aer uscați, din zona de sud-est a Europei, care comportau și pulberi rezultate din vijeliile din ultima perioadă. Agitația maselor de aer a antrenat pulberi, dar nu se știe încă exact de unde, se bănuiește că din zonele deșertice”, a explicat comisarul-șef al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, care a adăugat că fenomene asemănătoare au fost semnalate și în județele Vaslui și Bacău, și chiar în Ucraina. „Rezultatul analizelor indică că nu este vorba de radiații. De asemenea, nu s-au înregistrat sulfați din zona industrială”, a arătat Harasim.
Varianta poluării cu pulberi provenite de la instalațiile de prelucrare a celulozei și hârtiei ale societății AMBRO a fost exclusă în momentul efectuării unor analize specifice, de către specialiștii Agenției pentru Protecția Mediului Suceava. Rezultatele au arătat că valorile de sulfați din pulberile recoltate erau suficient de mici cât să se încadreze în limitele normale. Gradul de radioactivitate a acestor pulberi, care puteau proveni din explozii nucleare sau din erupții vulcanice, a fost nul, în urma testelor efectuate. Valorile normale de suspensii din aer au fost însă depășite de aproape 20 de ori. Dacă, în mod normal, valoarea suspensiilor din aer este de 50 de micrograme pe metru cub, vineri seara, în aerul din Suceava s-au înregistrat valori de 960 de micrograme pe un metru cub.
În urma sesizărilor cu privire la fenomenul ciudat înregistrat, în seara zilei de vineri, s-a constituit Comandamentul pentru Situații de Urgență, condus de subprefectul Alexandru Băișanu. Acesta ne-a declarat că toate instituțiile abilitate din județ, respectiv Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului, trebuie să prezinte în cursul zilei de astăzi, un raport cu concluziile verificărilor făcute pentru stabilirea cauzelor care au dus la apariția acestui fenomen. „Cert este că din datele pe care le avem până acum au fost depășiri foarte mari ale suspensiilor din aer. Așteptăm să vedem dacă sunt și alte rezultate, și vom vedea cum acționăm mai departe”, a spus subprefectul de Suceava.






