Cetatea va juca astăzi la Buzău meciul decisiv pentru menținerea în eșalonul secund. Din păcate soarta sucevenilor nu depinde doar de rezultatul pe care îl vor obține astăzi pe terenul unei formații care are nevoie doar de un rezultat de egalitate pentru a promova, după 20 de ani, pe prima scenă a fotbalului românesc. Practic, sucevenii au ultima șansă în disputa cu contracandidatele FCM Câmpina și Precizia Săcele, grupări care au parte de adversari mult mai accesibili în ultima etapă. Și mai trist este că unii fotbaliști pregătiți de Marian Pană au găsit de cuviință să-și dea în petec tocmai într-un moment în care echipa avea mai multă nevoie de unitate. „Am decis să-i las acasă pe Ivașcă (foto), Mocanu și Prisacă, jucători care m-au sfidat pur și simplu în această săptămână. După modul în care s-au pregătit în ultima vreme, nu cred că puteau să ne ajute în vreun fel la Buzău. În locul lor am luat în lot 3 juniori din pepiniera proprie, Breniuc, Corneanu și Stănescu”, a declarat tehnicianul Cetății. Dicher, Sitaru și P. Bosancu – accidentați, nu au făcut nici ei deplasarea la Buzău. La meciul de azi și-au anunțat prezența președintele Traian Băsescu, precum și finanțatorul formației Steaua, Gigi Becali, care a cumpărat prin intermediari 51% din acțiunile clubului din Buzău.
Etapa completă se joacă după următorul program:
Prefab Modelu – Delta Tulcea
Petrolul Ploiești – Dunărea Galați
FC Snagov – FC Săcele
Sportul Studențesc – CS Otopeni
Chimia Brazi – Forex Brașov
Dunărea Giurgiu – FCM Câmpina
CF Brăila – FC Botoșani
FC Brașov – FCM Bacău
Înaintea acestei etape, clasamentul arată astfel:
1 Delta Tulcea 33 18 7 8 67-39 61 p. +10
2 Gloria Buzău 33 17 8 8 53-38 59 +11
3 Forex 33 17 5 11 44-26 56 +5
4 Petrolul 33 16 8 9 50-35 56 +8
5 Dunărea Galați 33 14 9 10 32-29 51 0
6 CS Otopeni 33 14 9 10 37-28 51 0
7 FCM Bacău 33 16 9 8 38-21 49 +6
8 Sportul Stud. 33 12 11 10 43-48 47 -1
9 FC Brașov 33 12 11 10 48-37 47 -1
10 Dunărea Giurgiu 33 12 10 11 45-34 46 -2
11 Prefab 05 33 12 9 12 45-41 45 -3
12 FC Botoșani 33 12 7 14 35-37 43 -8
13 FCM Câmpina 33 11 9 13 32-30 42 -9
14 FC Săcele 33 10 10 13 32-42 40 -11
15 Cetatea 33 10 10 13 43-47 40 -11
16 FC Snagov 33 8 5 20 28-73 29 -19
17 Chimia Brazi 33 6 5 22 28-56 23 -25
18 CF Brăila 33 4 10 19 19-58 22 -26






