Pâine sau azimă pentru Taina Euharistiei

După Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, întrebuințarea pâinii dospite este singura practică îndreptățită și păstrată de la întemeietorul ei. Căci instituirea Sfintei Euharistii s-a făcut cu pâine dospită și cu acest fel de pâine s-a săvârșit dumnezeiasca Euharistie în toată Biserica în primele veacuri, așa cum se practică și astăzi în toată Biserica Ortodoxă.
După învățătura ortodoxă practica de a folosi azima în loc de pâine dospită este o inovație fără temei scripturistic și nici tradițional. Ea s-a introdus târziu în Apus, și anume, în veacul al VII-lea în Spania, în veacul al VIII-lea în Anglia, iar în veacul al IX-lea în Germania, generalizându-se în tot Apusul abia în secolul al XI-lea. În veacul al IX-lea, patriarhul Fotie al Constantinopolului nu știa de ea, căci ar fi enumerat-o și pe aceasta între abaterile papale care au dus la Marea schismă a Bisericii din 1054.
Temeiul doctrinar al practicii ecumenice ortodoxe cu pâine dospită îl constituie însuși modul serbării Paștilor de către Hristos, când a instituit, la Cina cea de Taina, Sfânta Euharistie. La Cina cea de Taina Mântuitorul n-a serbat Pastile iudaic, care începea în seara de 14 Nisan, căci încă nu venise vremea; era, de fapt, în seara zilei de 13 Nisan, și deci nu se putea mânca azima, ci un Paște deosebit. Și atunci, pâinea euharistică a fost pâine dospită și nu azimă.
Romano-catolicii susțin că Mântuitorul a mâncat Paștile iudaic în care timp nu se mânca decât azimă și deci, pretind ei, pâinea euharistică, binecuvântată și împărțită apostolilor, a fost azima.
Dacă Evangheliile sinoptice (Matei, Marcu si Luca) spun că Mântuitorul a trimis pe Petru și Ioan „să pregătească Paștile” (Marcu, 14, 13-16; Luca, 22, 8-13), nu înseamnă că s-ar fi junghiat mielul pascal, adică s-ar fi serbat Paștile iudaic, căci evangheliștii ar fi notat în mod sigur dacă ar fi avut loc jertfirea mielului pascal. Dacă Hristos a serbat în seara de 13 Nisan Cina cea de Taină, aceasta n-a putut să fie Paștile iudaic și deci n-a mâncat azima.
Versiunea grecească a Evangheliilor sinoptice, care este de fapt versiunea inițială (dacă nu și pentru Evanghelia după Matei, în mod sigur pentru celelalte două Evanghelii sinoptice, după Marcu și după Luca), ne arată, de asemenea, și ea același lucru prin termenii folosiți. Astfel, dacă Mântuitorul ar fi serbat la Cina cea de Taină Paștile iudaic, masa ar fi trebuit să fie numită Paști, dar ea este numită cină, iar pâinea de la ea este pâine dospită, nu azimă.
Apoi, sunt o serie de amânunte care sprijină folosirea pâinii dospite de către Hristos la Cina cea de Taină. Astfel, spălarea picioarelor ucenicilor nu ar fi putut avea loc la această Cină dacă ar fi fost unită cu Paștile iudaic, căci la Paști toți trebuiau să-și țină încălțămintele în picioare, având mijlocul încins și toiag în mână, gata de călătorie. Iuda Iscarioteanul întinge în blid, de unde rezultă că la masă era și mâncare lichidă, ceea ce nu era îngăduit la Paști.
După obiceiul iudaic, nimeni nu putea părăsi casa în care a mâncat paștile până a doua zi; or, Iuda Iscarioteanul, fiind descoperit de Iisus, a și plecat, noaptea, de la Cină. În noaptea aceea nu erau Paști, fiindcă Hristos iese cu ucenicii Săi și merge cu ei în Grădina Ghetsimani să Se roage, unde va fi prins, fiind arătat ostașilor de către Iuda însuși (Matei, 26, 48-49). Apoi Vinerea Patimilor și morții Mântuitorului a fost zi de lucru, ajun de Paști.
Aceasta se vede din faptul că Simon Cireneanul, cel silit să ducă crucea Domnului spre Golgota, se întorcea de la munca câmpului, iar femeile purtătoare de mir pregătesc, în seara aceleiași zile de Vineri, aromate, știind că Domnul a și fost înmormântat, și nu merg la mormânt a doua zi, sâmbăta, căci era Pastile iudaic, ci numai a treia zi dis-de-dimineață, Duminica, găsind mormântul gol și fiind înștiințate că a înviat Hristos (Matei, 28, 1, 5-11 , Marcu, 16, 1-9 , Luca, 24, 1-6, 9-10).
Dar și rostul pentru care a fost instituită Euharistia cerea să fie folosită pâine dospită. Sfânta Euharistie a fost orânduită pentru toți oamenii, și iudei și păgâni, și pentru totdeauna, având să se împărtășească în orice timp, nu numai la Paști. Și era deci firesc că Mântuitorul să folosească pâinea, obișnuită la toate popoarele, și nu pâinea folosită numai la iudei.
Practica Bisericii primare a fost cu pâine dospită. Faptele Apostolilor (2, 42-46; 20, 7) și sfântul apostol Pavel (I Cor., 11, 21) vorbind despre Euharistie sau Cuminecătură, numesc pâinea euharistică artos, adică pâine dospită, și nu azima. Sfinții părinți și scriitori bisericești ne oferă bogate mărturii despre folosirea pâinii dospite și a vinului curat de struguri la pregătirea materiei pentru Jertfa euharistică.