La Vatra Dornei

Pagube mari după un incendiu la o magazie cu mobilier

Incendiul a fost violent, arzând bunuri de valoare din interior

Un incendiu a distrus o magazie din lemn din Vatra Dornei în care erau depozitate numeroase bunuri de valoare, în special mobilă și electrocasnice. Focul a izbucnit miercuri, în jurul orei 12.30, alarma fiind dată pe strada Roșu din municipiul stațiune. Au intervenit pompierii militari de la Vatra Dornei, cu trei autospeciale cu apă și o ambulanță SMURD.
„La sosirea echipajelor, ardea generalizat clădirea, construită din lemn, cu pericol de propagare la materiale de construcții depozitate în imediata apropiere”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava,
Pompierii au transmis că magazia a ars pe 100 de mp, cu tot cu elemente de mobilier din lemn, PVC și PAL, parchet și pardoseală din PVC. De asemenea, s-au degradat aparate electrocasnice, elemente de instalații sanitare și alte bunuri.
Pagubele au fost evaluate de proprietar la 30.000 de lei.
Pompierii au reușit să salveze materialele depozitate lângă magazie, respectiv lemne de foc, materiale de construcții, mobilier.
Din primele cercetări ale pompierilor militari rezultă că focul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un cablu electric defect.
Polițiștii dorneni au deschis și ei un dosar penal pentru infracțiunea de distrugere din culpă.

Pagube mari după un incendiu la o magazie cu mobilier
Pagube mari după un incendiu la o magazie cu mobilier
Pagube mari după un incendiu la o magazie cu mobilier
Pagube mari după un incendiu la o magazie cu mobilier
Incendiul a fost violent, arzând bunuri de valoare din interior
Incendiul a fost violent, arzând bunuri de valoare din interior

Recomandări

Incendiu la casa unui angajat al Primăriei Salcea, angrenat de-a lungul timpului în misiuni multiple de sprijin după incendii

Pompierii avertizează că reîncepe sezonul incendiilor de vegetație, care pot provoca mari pagube sau pierderi de vieți

Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure