– În urma unei detonări la cariera de piatră „Măgura”, de pe raza comunei Pojorâta, bucăți de stâncă au fost aruncate la o distanță de circa 200 de metri, fiind distrusă o hală din zonă și avariate trei mașini, două dintre ele aflate în trafic pe DN 75
Mai multe bucăți de stâncă s-au desprins de pe un versant de pe raza comunei Pojorâta și au fost la un pas de a provoca o tragedie, în urma unei acțiuni de detonare într-o carieră de piatră. Deși bolovanii au fost aruncați de explozie la o distanță apreciabilă, câțiva ajungând și pe DN 75, nu s-au înregistrat victime omenești. Totuși, în urma acestui incident, s-au înregistrat pagube de zeci de milioane de lei vechi. În după-amiaza zilei de marți, o societate comercială de construcții feroviare a efectuat o detonare în Cariera de piatră „Măgura”, de pe raza comunei Pojorâta. În urma detonării, însă, bucăți de stâncă dintr-un versant au fost aruncate pe o rază de aproximativ 200 de metri, fiind distruse acoperișul și un perete ale unei hale în construcție, aflate în apropiere. Bolovanii au căzut și pe DN 75, avariind două autoturisme ce se aflau în trafic și unul care era parcat în zonă. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „în urma incidentului nu s-au înregistrat victime, iar traficul rutier nu a fost blocat, constatându-se că detonarea s-a efectuat în condiții legale, existând toate autorizațiile și avizele necesare”. Totuși, în urma pagubelor produse, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru distrugere din culpă, urmând a se stabili cine se face vinovat pentru faptul că nu au fost luate în considerare toate riscurile posibile. Din primele estimări s-a stabilit că valoarea pagubelor este de aproximativ 3000 de euro.





