Inundațiile din județul Suceava din ultima săptămână au provocat pagube de peste 18 milioane de lei. În ședința de ieri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor, Daniel Drăgoi, a prezentat un raport cu privire la apărarea împotriva inundațiilor, a fenomenelor meteorologice periculoase, a accidentelor la construcții hidrotehnice și a poluărilor accidentale care au avut loc în județul Suceava, începând din data de 6 iunie 2019.
Daniel Drăgoi a spus că de pe 6 iunie inundațiile au afectat 15 unități administrativ-teritoriale cu 25 de localități, valoarea totală a pagubelor produse fiind de 18,705 milioane de lei. „Astfel, au fost deteriorate o casă, două poduri, 12 podețe, trei punți, 51 de kilometri de drum comunal și 14,68 de kilometri de străzi. De asemenea, s-au mai produs colmatări sau deteriorări de orice fel ale cursurilor de apă cadastrale în zonele în care sunt în pericol iminent locuințe, obiective socio-economice, elemente de infrastructură, inclusiv căi de comunicație rutieră, feroviară și altele”, a spus directorul SGA Suceava.
De asemenea, potrivit Prefecturii Suceava, pentru evaluarea și inventarierea pagubelor și distrugerilor provocate de creșterea temperaturilor, căderile abundente de precipitații și efectele ulterioare, începând cu 6 iunie 2019, prin ordin al prefectului Mirela Adomnicăi s-au constitut două comisii de evaluare a pagubelor produse în urma fenomenelor hidro-meteorologice periculoase. Mirela Adomnicăi a precizat că Prefectura și Consiliul Județean Suceava vor iniția un Proiect de Hotărâre de Guvern în vederea obținerii unor despăgubiri pentru remedierea pagubelor produse de inundații, începând din data 28 mai 2019.
Evaluare
Pagube de peste 18 milioane de lei produse într-o săptămână de inundațiile din județul Suceava
