„Bărbații orașului Siret”
„Noi rugăm adecă pe bărbații orașului Siret să încerce a se înțelege ei înșiși între ei asupra situației noastre de pe-alocureași, asupra măsurilor ce ar trebui luate pentru ca ea să se îmbunătățească. Presupunem că atâta lepădare de sine există’n noi ca să ne putem înțelege bine, mai ales când înțelegerea este impusă de interesele superioare ale poporului nostru”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul III, nr. 58, Cernăuți, Duminică 25 Iulie 1893.
„Dobânzi cămătărești”
„Am stat de vorbă cu foarte mulți săteni din regiunea Sucevei despre chestiunile cari îi preocupă mai mult și am constatat că țăranii bucovineni gem sub povara dobânzilor cămătărești ale liberalilor și ale acoliților lor. Țăranii bucovinei sunt azi datori pe la diverse bănci din Bucovina cu peste 200 de milioane lei, la cari plătesc dobânzi care variază între 40 și 50 la sută. Dacă ei au azi vreo doleanță la actualul guvern țărănesc apoi acea doleanță este să-i scape de aceste datorii distrugătoare, în care i-au băgat politicienii de până acum, din partidele cari i-au guvernat în cei 10 ani de după război”.
„Cuvântul Țărănimii”, Anul VIII, nr. 57, 10 Iulie 1929.
„Păduri și bărbați destoinici”
„Una din direcțiile principale în exploatările forestiere sucevene o constituie înlocuirea muncii brute și fără productivitate ca munca rapidă și eficace a mașinilor. Aspectul exploatării lemnului s-a distanțat enorm de imaginea noastră tradițională. Ferăstraiele mecanice, tractoarele, funicularele cutreieră munții dintr-un capăt în altul. Ferăstraiele mecanice doboară și secționează aproape 90 % din suma arborilor, tractoarele scot și apropie 65% din totalul masei lemnoase, încărcatul se efectuează mecanizat în proporție de 80%”.
„Zori Noi”, Anul XXIII, nr. 6723, Suceava, Duminică 27 iulie 1969.