Operația de protezare a gleznei, efectuată în premieră la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava sub coordonarea profesorului austriac Florin Ramadani, a fost reușită, la fel ca și celelalte trei artroscopii, două de gleznă și una de genunchi, efectuate de aceeași echipă. Șeful secției Ortopedie din spital, dr. Răzvan Bandac, a declarat, ieri, că au fost cazuri foarte dificile, însă „am reușit să curățăm foarte bine articulațiile, ca pacienții să fie cât mai bine. Proteza de gleznă este foarte frumoasă și de o calitate extraordinară”. Pacientul căruia i s-a montat proteza de gleznă va rămâne internat șapte zile, și după patru săptămâni va putea să calce pe piciorul operat, cu sprijin. Va urma proceduri de recuperare și kinetoterapie, „ca să profite la maximum de intervenția făcută”.
Ceilalți trei pacienți, doi cu artroscopie la gleznă și unul la genunchi, au fost externați ieri și își pot relua activitatea în 5-7 zile. „Acestea sunt avantajele chirurgiei minim invazive – spitalizare redusă și beneficii maxime pentru pacient”, a subliniat doctorul Bandac.
Coordonatorul echipei de ortopezi, doctorul Florin Ramadani, a arătat că s-a intervenit chirurgical în cazul unui pacient de 53 de ani cu artroză de gleznă avansată și dezaxată, cu o limitare importantă a mișcării, căruia i s-a efectuat o artroplastie totală cu proteză triple A necimentată, intervenția evoluând fără incidente. „Controlul intraoperator radiologic a evidențiat o bună poziționare a protezei. Pacientul poate fi mobilizat începând chiar de mâine. Ulterior se va imobiliza în atelă gipsată 4 săptămâni, după care va face balneofizio-kineto-terapie. Prognosticul acestei intervenții este foarte favorabil”, a declarat, după intervenție, profesorul Ramadani.
Acesta a mai spus că va continua „buna colaborare” cu Spitalul Județean de Urgență Suceava, „în prisma bunei colaborări cu chirurgii de aici și a afinității mele către colectivul acestei secții”.
Principalul obiectiv al acestei cooperări este dezvoltarea chirurgiei de picior și specializarea ortopezilor suceveni pe segmente ale piciorului.
Ortopezii suceveni se pregătesc să abordeze și tratamentul fracturilor de bazin
La această oră, în spitalul sucevean nu se tratează fracturile de bazin, pacienții fiind direcționați către alte spitale, de aceea medicii de aici intenționează să se supraspecializeze și pe acest domeniu al chirurgiei ortopedice.
„12% din totalul pacienților traumatizați au politraumatisme, multe dintre ele implicând fracturi de bazin. Stabilizarea acestora trebuie făcută la un spital cât mai aproape de locul accidentului și în acest sens va fi făcută o echipă care să opereze fracturile de bazin chiar aici, local. Acești chirurgi vor urma un curs de management al fracturilor de bazin, cel mai probabil în Germania, și ulterior vor veni la un schimb de experiență în clinica noastră. Tot aici se vor efectua operații pentru diformitățile de picior și protezare a gleznei, de către o altă echipă constituită tot din chirurgi ai secției de Ortopedie. Chirurgia electivă de picior nu este făcută în România și de aceea vreau să insistăm în această direcție. În acest sens avem în vedere organizarea unei conferințe la nivel regional, în care să prezentăm aceste intervenții de nișă”, a mai spus profesorul Florin Ramadani, mulțumind pentru colaborare „chirurgilor, întregului personal și managerului Spitalului Județean Suceava”.
Prof. univ. dr. Florin Ramadani, de la Clinica Wels-Grieskirchen din Austria, este unul dintre cei mai renumiți chirurgi ortopezi din Europa și joi s-a aflat pentru a doua oară la Suceava în vederea coordonării unei intervenții chirurgicale de mare dificultate.
Spitalul Wels este unul dintre cele mai bine dotate din Europa și numărul patru din toată lumea, cu un circuit de circa 340 de milioane de euro pe an și unde se fac anual aproximativ 6.800 de operații de traumatologie și ortopedie.
O operație de protezare a gleznei costă în Austria 30.000 de euro, iar o artroscopie a gleznei, 9000 de euro. Pacientul sucevean operat joi la spitalul „Sfântul Ioan cel Nou” și-a achiziționat singur proteza, în valoare de 5.000 de euro. Deoarece sunt operații care se fac rar și care nu sunt în programul național, protezele de gleznă vor fi plătite de pacienți. „Important este că operația se va putea face la noi la spital și pacienții cărora le este recomandată nu vor mai fi nevoiți să plece în străinătate, unde costurile sunt mult mai mari”, a precizat managerul spitalului, Vasile Rîmbu.
Reușită
Pacientul căruia i s-a montat proteză de gleznă la Spitalul de Urgență Suceava va putea să calce în patru săptămâni
