În urmă cu câțiva ani, scrisesem în lucrarea mea pentru gradul didactic 1, intitulată, desigur, „Pop-Culture of the 20th Century”, că în muzica de azi de la noi există doar câteva, puține de tot, nume cu adevărat importante: Nightloosers, Alexandru Andrieș, Nicu Alifantis, Ada Milea, Berti Barbera.
„Alexe”, că așa își spune, și tot așa îl strigă și prietenii săi (și colegii, arhitecți, din care am aflat că are o mulțime și la Suceava), cred că s-a bucurat când a citit chestia asta, dar parcă și mai mult când a văzut-o nominalizată și pe Ada. Sigur e că la întâlnirea cu fanii, prieteni și colegi, petrecută la sediul Ordinului Arhitecților (care nu-i tocmai o masonerie, dar ar merita să fie!), după ce gazda, minunatul domn Gorcea, ne-a plimbat pe toți prin superbul fost Castel de Apă, și după ce la finalul turului Alexe a dat ochi cu surpriza pregătită (senzaționala expoziție, prezentă și la concert, în Sala Casei de Cultură, de grafică prin care Paula Șalar – alta la fel de întreagă la minte ca noi toți! – îi ilustrase, piesă cu piesă, ultimul album), a urmat un dialog de vreo două ceasuri cu arhitectul/profesor/muzicianul/poetul și ce-o mai fi Alexandru Andrieș.
O încântare. Pentru fiecare din cei prezenți. Despre muzică, nici nu prea s-a vorbit. M-am străduit să-i explic că visez de zeci de ani să-l văd și mai ales să-l ascult. Și că în tot acest timp am văzut de câte două ori live și AC/DC, și Bob Dylan, și Jethro Tull, și John McLaughlin, dar niciodată Alexandru Andrieș!
Ne-a povestit de toate, ne-a dat autografe, iar a doua zi, pe 30, ne-am regăsit, față în față, la Casa de Cultură. Sala, aproape plină, după ce cu o zi înainte nu vânduseră mai mult de 300 de bilete. În public, iertată-mi fie observația, n-am văzut nici un prost. Nici n-ar fi avut ce căuta, fiindcă muzica și versul marca Andrieș nu sunt pentru proști.
Alături de Domnia Sa, pe scenă au mai fost superba vocalistă Ioana Maria Mîntulescu, maestrul chitarei Sorin Romanescu și one man band-ul Berti Barbera care s-a dedat și la niscai prestidigitație, fiindcă nici acum nu realizez cum bătea el ritmul cu un picior, alt ritm cu ceva obiect neidentificat cu mâna dreaptă, în cea stângă aflându-se o altă zdrăngănea și, desigur, alt ritm, în timp ce din gură îi ieșeau alte sunete din ceva trompețică (sau siflee!?). Era Berti, cu asta am spus tot.
Ora și jumătate de Muzică a fost un fel de șuetă, ca între prieteni de o viață, cu o primă parte mai melancolică, mai soft, cu texte rafinate și ușor nostalgice, de fapt brand-ul „Interioare”. În partea a doua, Alexe și banda de intelectuali a dat-o pe… exterioare, adică alea prin care s-a făcut admirat și iubit cu mulți ani în urmă, de la „Am pneumonie” și „La Rovine” până la „Dragă Șeherezada” și „La Telejurnal”. Am văzut și că „Îmi place Gelu” s-a metamorfozat în „Îmi place vinul”, viciu cu care s-a pricopsit Ioana Mîntulescu, căzută cumva victimă a dispariției domnului Voican din peisajul public. A fost o seară de poveste și de povestit. Iar pentru ca Alexe să țină și el minte prima sa apariție la Suceava, fiecare piesă i-a fost punctată cu câte-un „Bravoo”, de sărea tencuiala, venit din plămânii și laringele domnului Luci Bucătaru, îndelung exersat pe la AC/DC, Rolling Stones ori Aerosmith, pe care-i acoperea la fel de lesne ca pe Alexe!
… Care Domn Alexe Andrieș, deși el însuși bolnav (și nu doar de pneumonie!), ne-a doftorit pe toți cei prezenți acolo cu singurul medicament care face să dispară orice boală: Muzica. În care, e clar, el e „Șefu’”, deși are doar burtică, nu și „cheliu”!
