Pacientă din ambulanță, rănită în timp ce era transportată la spital

ambulanta
ambulanta

Dublu impact pentru o femeie care chemase ambulanța pentru a fi transportată la spital. Ambulanța cu care era transportată spre spitalul din Câmpulung Moldovenesc a fost implicată într-un eveniment rutier, iar femeia a suferit leziuni. Incidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17.00, pe DN 17, în localitatea Valea Putnei, comuna Pojorâta. Șoferul în vârstă de 58 de ani de pe ambulanța marca Fiat circula cu viteză, iar din cauza ploii într-o curbă deosebit de periculoasă a scăpat mașina de sub control și a intrat în parapetul de protecție de pe marginea carosabilului. În urma impactului, la fața locului a fost chemată o altă ambulanță, care a transportat-o la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, unde a fost consultată și s-a constatat că are răni minore, dar și faptul că a suferit un atac de panică. Șoferul de pe ambulanță nu consumase băuturi alcoolice, rezultatul la etilotest fiind 0.

Recomandări

Trei ambulanțe noi, din care una destinată urgențelor majore, intră în flota Serviciului de Ambulanță Suceava

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină

O șoferiță de 19 ani, rănită după ce un alt șofer a intrat într-o intersecție pe culoarea roșie a semaforului