În ultimii ani, suntem „educați” să facem sacrificii pentru înarmare. În același timp, ni se întreține teama că Federația Rusă va ataca Europa și suntem terorizați de perspectiva unui război nuclear. Învățați să analizăm evenimentele în baza relației cauză-efect, încercăm să pricepem cum s-a ajuns la invazia Ucrainei de către Federația Rusă. Nu cumva cauza a fost nerespectarea înțelegerilor și atitudinea provocatoare a lui J. Biden față de V. Putin? Suntem realiști. Rușilor nu le-a convenit dezmembrarea URSS. Putin aștepta o „ocazie” și aceasta i-a fost oferită de obsesia lui Biden de a „termina” cu Federația Rusă.
În spațiul european, multe dușmănii și revendicări sunt camuflate în tratate. Ideea Europei unite s-a născut în perioada bipolarismului, când relațiile internaționale erau dictate de practici ale politicilor de putere (power policy). În realitate, era o continuare a politicii raison d’Etat și a echilibrului de forțe din sec. XIX. Ordinea garantată de Sistemul bipolar a oferit o stabilitate relativă.
În timpul Războiului Rece, psihoza dușmanului și amenințarea nucleară au marcat societățile europene din ambele tabere (capitalistă și comunistă). Comparând perioade istorice, remarcăm cum fiecare nouă „ordine” evoluează la fel cu precedentele, dar durează din ce în ce mai puțin. De pildă, la sfârșitul războiului de treizeci de ani, Tratatul de la Westfalia (1648), care a impus dominația Franței în Europa, a durat 150 de ani. Angajamentele stabilite la Congresul de la Viena (1815), în urma Războaielor Napoleoniene, a durat aproape 100 de ani, până la izbucnirea primei conflagrații mondiale, în 1914. În urma celui de-al II-lea Război Mondial, „ordinea” a durat aproape 50 de ani. După 1990, rolul determinant în Europa îl au NATO și UE.
O nouă generație de politicieni „(im)puși”, care nu are memoria războaielor, este chemată să răspundă provocărilor sec XXI. Cât timp va trece până la o nouă confruntare?! După invadarea Ucrainei de către ruși, reacțiile pripite și absurde nu prevestesc un viitor fericit. Urmărim evoluția noii Alianțe Germania – Franța – Marea Britanie, constituită în afara politicii de apărare a UE (high policy) și a obiectivelor NATO, pentru a contracara un eventual atac din partea Federației Ruse. Este o consecință a propagandei susținute împotriva dușmanului (Federația Rusă) și a pericolului nuclear. Dacă vom fi atât de păcătoși încât să trăim acest război, nu cumva cauza va fi tot provocarea Rusiei? Nu putem fi obligați să uităm că primele „atacuri verbale” despre război aparțin serviciilor secrete occidentale, unor generali și lideri politici, lui Mark Rutte, V. Zelenski și câtorva analiști cu talent de ghicitori în bobi. Partea rusă a răspuns provocărilor, tot verbal și chiar le-a extins.
Legat de războiul hibrid, suntem convinși că nici occidentalii nu sunt „uși de biserică”. Atitudinea Germaniei, Franței și Marii Britanii nu ne intrigă. Știm ce s-a întâmplat în sec. XIX – când toate trei și Rusia erau imperii care promovau politici Lebensraum (spațiul vital) – și în prima jumătate a sec. XX, când Imperiul rus a devenit URSS, iar celelalte imperii se destrămaseră. Să ne amintim: Alianța lui Alexandru I cu Anglia și „prietenia” cu Austria și Regatul Prusiei (1801) au durat până în 1807, când admirația pentru Napoleon l-a aruncat în brațele împăratului francez. „Iubirea” a durat până în 1812, anul campaniei din Rusia, când invadatorii francezi au fost înfrânți de Kutuzov. Atitudinea pro-Napoleon a lui Alexandru I a creat probleme economiei Angliei. Celorlalți aliați le-a periclitat entitatea teritorială. Englezii și germanii pot uita un asemenea afront? Umilirea lui Napoleon poate fi uitată de francezi? În sec. XX, în Primul Război Mondial, Rusia țaristă a fost de partea Antantei, ajutând Franța împotriva Germaniei. În Al II-lea Război Mondial, după Pactul Ribbentrop – Molotov, Hitler invadează URSS-ul prietenului Stalin. A urmat dezastrul de la Stalingrad, ocuparea Germaniei de Est de către Armata Roșie și Zidul Berlinului. Aceste isprăvi pot fi trecute cu vederea? Nu cumva J. Biden a oferit (tuturor) ocazia revanșei și lipsește doar „accidentul”?
