Păcatul (II)

Să nu uităm că Dumnezeu este bun și îndurător. Una este când ți-ai întinat privirea cu scene imorale, nuduri și blestemății o dată, alta este când faci din accesarea unor site-uri nesănătoase patimă. Vei răspunde pentru ațâțarea de unul singur a poftelor dintre cele mai josnice și vei fi făcut de ocară și de rușine de multe dintre animalele care nu au aceste instincte grosolane. Chiar și seminudul, pe care îl afișează unele femei în discuții pe chat, arătându-se în fața unei minuscule camere de vederi cu părți intime, la vedere, poate fi considerat pornografie. Tot ceea ce servește desfrânării este păcat. Păcatul repetat este întărâtarea mâniei lui Dumnezeu, care este bun, dar este și drept.
Gândurile necurate Răsfoirea revistelor erotice, privitul pe furiș în camere video care spionează pe la toalete, folosirea unor obiecte care sugerează sau amintesc de împreunare, apropoul sexual, propunerile indecente nu sunt fapte care să poată fi trecute cu vederea de Dumnezeu. Mai ales pe Internet se face un amestec sodomo-gomorist de relații dubioase, adulterine sau incestuoase, fără precedent.
Rare sunt cazurile în care pe Internet iau legătura rudele separate de o mare distanță sau în care soții își arată dragostea atunci când sunt departe unul de celălalt. În rest, multe dintre relații sunt unele „vinovate”.
Nu cu multă vreme în urmă a făcut vâlvă cazul unei adolescente din America în vârstă de 13 ani care a plecat de la părinți, fără să le dea de veste, ca să se mărite cu „iubitul ei” de pe Internet, un marinar cu peste douăzeci de ani mai în vârstă.
Unii oameni de-abia rabdă să audă sau să vadă astfel de lucruri, dar Dumnezeu, care este reversul păcatului, ce atitudine să aibă?
Privitul feței străine cu gânduri necurate, cu aprinderea poftei, sunt pagubă pentru suflet și la fel cum „un cariu” mic strică o mobilă mare, la fel se vor surpa și cele din care suntem alcătuiți noi, oamenii.
Sminteala Sminteala – păcatul la care îi îndemnăm pe alții – este de asemenea o faptă de rușine, căci dacă te simți în cădere, prietene, de ce oare vrei să mai cadă și alții? Nu ți-e ție destul că Îl mânii pe Dumnezeu, vrei să te faci în toate călcător de cele sfinte?! Mântuitorul ne-a dat o pildă nemaipomenită, spunându-ne că cine îl va sminti pe cel mai mic, acel lucru îi va fi spre piere. Cine să fie cel mai mic? Cel scund? Sluga? Cel mai mic este cel pe care tu îl consideri mai păcătos ca tine și ți se pare că dacă l-ai sfătuit să facă păcat nu ai făcut nimic rău, căci tot este păcătos. Lumea, când vede un om rănit, degrabă se pornește și se strânge să-i dea ajutor; îl pansează, îl duc la spital. Nu se strânge ca să-l omoare. Păcatul pe care cineva l-a făcut cu sfătuire este jumătate al celui care a dat sfatul.
Mustrarea Răpirea sufletelor care intră în alcătuirea Bisericii Ortodoxe este un păcat greu. Și aceasta se face prin îndemnarea aproapelui la păcat, la orgii, la ospețe deșănțate, la jocuri de noroc, la curvie, la purtarea unor haine indecente, la furt și la alte blestemății atât de la îndemână pe Internet.
E datoria ta de creștin ca atunci când cineva stă pe lângă tine și vorbește pe cineva de rău sau
ți-a cerut părerea, într-o corespondență prin e-mail, despre cineva care poate fi ușor bârfit să mustri, nu să taci, nici să aprobi, nici nimic! Ori lauzi persoana care intră în vizorul clevetitorului, ori mustri cu blândețe acolo unde vezi că stă să înflorească păcatul.
(Cristian Șerban, INTERNETUL – Tinerii în fața provocării)