Săptămâna trecută am participat la o acțiune organizată cu ocazia Zilei de Luptă Împotriva Traficului de Persoane. Pliante, mape, pixuri, campanii de informare prin școli, licee, colegii și așa mai departe. Prevenim, prevenim și iar prevenim. E important și lucrul ăsta. Dar nu e suficient și nici nu va fi cât timp nu înțelegem cauza și vedem doar efectul. Am spus-o atunci, v-o spun și vouă: „Am văzut multe țări europene de când lucrez în Consilul Județean, pe zona internațională, integrare europeană și proiecte. Dar credeți-mă, nu am văzut foarte mulți români fericiți. Majoritatea celor care au ales să trăiască afară au lacrimi în ochi, chiar dacă nu plâng”.
Câți dintre cei care au plecat departe de casă, departe de cei dragi, sunt într-adevăr mulțumiți? Chiar dacă, atunci când se întorc acasă în concediul din august, pozează în românul fericit, cu casă și mașină nouă, cu zeci de cadouri pentru ai lui. Prea puțini sunt cei care s-au realizat definitiv. Cei mulți, cei care au plecat de acasă pentru că NU TRĂIAU BINE, nutresc în adâncul sufletului lor dorința de a reveni. De aceea își construiesc case și sunt pline satele și orașele noastre de gospodării în stil spaniol, italian, grecesc, englezesc. Pentru că acasă se simt cel mai bine, chiar dacă prezentul nu le oferă încă șansa unui TRAI DECENT.
Să ne gândim și la cei, nu puțini, care nu au avut nici o variantă în România. Nici o variantă pentru a-și hrăni copiii, pentru a le asigura o educație, pentru a putea alina suferința părinților și bunicilor. E cumplit de trist să vezi că nu poți face NIMIC pentru cei care ți-au dat viață, te-au crescut cum au putut și acum, în momentul în care trebuie să îți plătești datoria de onoare față de ei, veghindu-le bătrânețea, îți dai seama că NU POȚI.E cumplit de trist să vezi cum îți crește copilul și nu ești în stare să-i oferi tot ceea ce e mai bun. Poate că tu nu ai avut atâtea dorințe. Atunci, pe vremea copilăriei tale, nici nu existau atâtea tentații și atâtea bunătăți pe pământ. Acum, de fiecare dată când îți privești copilul în ochi și știi că-și dorește ceva ce tu nu îți poți permite, o parte din sufletul tău moare. Pentru că în România SĂRĂCIA este cea care te obligă să refuzi dorința nespusă a copilului tău.
Și tot sărăcia te obligă de multe ori să pleci undeva, oriunde, pentru a câștiga mai mult decât poți câștiga acasă. Și iarăși îți moare o parte din sufletul tău, pentru că nu te mai poți bucura de fiecare secundă pe care o trăiești alături de cei dragi. Dar nu ai încotro și de multe ori ajungi, păcălit fiind de vânzătorii de iluzii – traficanți de carne vie, să devii victima dorinței tale de a trăi mai bine. Sechestrat în pofida voinței tale, supus să faci ceea ce nu îți dorești, lipsit de documente de identitate și forțat să păstrezi o nescrisă lege a tăcerii. Și de multe ori ajungi să trăiești traume care îți vor marca toată viața. Dar tu ești fericit în comparație cu cei care de multe ori plătesc cu viața prețul de a dori să scape de sărăcie. Și nu sunt puțini cei care se întorc acasă între patru scânduri, pentru ultima oară, așteptați de toată suflarea satului. Așa s-a întors și Ioan Grosaru, eroul de la Păiseni, cel care s-a jertfit în Irak, pentru ca familia lui să aibă o viață mai bună.
Nu mai putem accepta ca în România să nu mai avem dreptul la o viață decentă. Cred că asta e misiunea noastră cea mai importantă. „PA, SĂRĂCIE!” va fi crezul meu politic pentru care vreau să reușesc. Pentru că altfel, sufletul nostru va fi unul pustiu.
