Numire

Ovidiu Donțu este noul director al Cancelariei Prefectului Florin Sinescu

Noul director al Cancelariei Prefectului de Suceava, Florin Sinescu, este Ovidiu Donțu

Noul director al Cancelariei Prefectului de Suceava, Florin Sinescu, este Ovidiu Donțu, acesta preluând funcția începând de ieri. Înainte de a prelua șefia Cancelariei Prefectului, Ovidiu Donțu a fost manager de proiect la Camera de Comerț și Industrie Suceava. El a mai fost și director al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, funcție pe care a deținut-o până la sfârșitul anului 2011. De precizat că Donțu este și președintele Organizației Municipale Suceava a PSD și candidează la alegerile din data de 10 iunie 2012 pentru un post în deliberativul local al municipiului Suceava. Ovidiu Donțu mai deține și funcția de prim-vicepreședinte al Organizației Județene Suceava a PSD.
În calitatea sa de director al Cancelariei Prefectului, Ovidiu Donțu va coordona corpul de control al prefectului. Mai mult, una dintre principalele sale atribuții va fi participarea la acțiunile de control dispuse de prefect.
De asemenea, Ovidiu Donțu îl va reprezenta pe Florin Sinescu la manifestările publice, cu caracter economic social și cultural, și va urmări modul de realizare a Programului Guvernului în teritoriu. În același timp, una dintre principalele atribuții care i-au fost stabilite de prefectul județului Suceava este de a participa alături de instituțiile publice abilitate la controlul modului de gestionare a banului public.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că tot începând de ieri a fost numit și un nou purtător de cuvânt al Prefecturii Suceava, acest post urmând să fie ocupat de Mihaela Mihai.

Recomandări

Coloana de TIR-uri la ieșirea din țară prin vama Siret se întinde pe 3,5 kilometri. Partea ucraineană are dificultăți operaționale din cauza întreruperii energiei electrice

În contextul codurilor galbene de vreme rea, prefectul a dispus activarea a cinci puncte de control rutier pentru verificarea echipării de iarnă a vehiculelor

Prefectul Andronachi și vicepreședintele CJ Robu, alături de comunitatea din Broșteni, la serbările în cinstea Crăciunului

Prefectul Andronachi și  vicepreședinte CJ Robu, alături de comunitatea din Broșteni, la serbările în cinstea Crăciunului

Prefectul de Suceava, Traian Andronachi, în dialog cu studenții de la Comunicare și Relații Publice, din cadrul USV