OUG pentru controlul la domiciliu al celor în concediu medical, retrimisă comisiei, după dispute



Deputații s-au certat, ieri, în plen, timp de o oră, în legătură cu adoptarea sau respingerea OUG 36/2010 referitoare la controlul la domiciliu al pacienților aflați în concediu medical, aceasta fiind, în final, retrimisă la comisia de specialitate, după ce parlamentarii au votat de două ori.
Reprezentanții PSD și PNL au susținut respingerea ordonanței, considerând că este greșită, absurdă, „un monument de prostie”, care instituie arestul la domiciliu, iar cetățenii români sunt considerați infractori.
Ei s-au declarat nemulțumiți de faptul că această ordonanță instituie controale însoțite de poliție la domiciliul pacienților aflați în concediu medical, arătând că în acest fel se instituie, prin lege, arestul la domiciliu, iar și medici și pacienți sunt considerați infractori.
Reprezentantul Ministerului Sănătății a precizat că OUG 36/2010 eficientizează activitatea de acordare și de verificare a certificatelor pentru concediile medicale, precum și responsabilizează medicii și asigurații, beneficiari de certificate de concediu medical. „Nu se aduce atingere libertății profesionale a medicilor și dreptului acestora de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical”, a spus reprezentantul Ministerului.
El a cerut ca această ordonanță să fie retrimisă la Comisia de sănătate pentru a fi eliminată prevederea privind implicarea organelor de poliție în activitatea de control.
Deputatul UDMR Marton Arpad a susținut și el această ordonanță, ceea ce a făcut-o pe Aura Vasile, deputat PSD, să spună că dacă UDMR nu avea un ministru în Guvernul Boc dacă nu susținea această ordonanță.
Deputații au votat în favoarea retrimiterii acestei ordonanțe la comisie, dar, după ce au mai fost dezbătute în plen alte două proiecte, secretarul Camerei Mihai Voicu a venit la tribună și a atras atenția asupra faptului că nu au fost suficiente voturi în favoarea retrimiterii ordonanței la comisie.
După dispute procedurale care au durat timp de o oră, deputații au votat din nou pentru retrimiterea OUG 36/2010 la comisie.
Camera Deputaților este for decizional în privința acestui act normativ.