„Otrăvire prin ciuperci”
„O femeie din Suceava a cules ciuperci și le-a pregătit pe seama ei și a copiilor lor. După mâncare, întreaga familie s’a îmbolnăvit și femeea și un băiet de al ei au și murit imediat sub simptomele otrăvirei”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul I, nr. 12, Cernăuți, Duminica 9 Iunie 1891.
„Belitoarea” din Sirete
„În9 l.c. i s-a constat oficios la un câne, a lui Franz Beill din Sirete, turba. Cânele a fost internat la belitoarea de acolo, unde a perit în 10 l.c. sub aparițiunile turbei. Din nenorocire n’au fost lesate persoane de acest câne, ci numai două animale, cari s’au nimicit pe loc”.
„Patria”, Anul III, nr. 282, Cernăuți, Iunie 1899.
„Vacanța de vară”
„Și în acest an vacanța pionierilor și elevilor suceveni va fi deosebit de bogată. Așa de pildă, peste 90.000 de elevi vor pleca în drumeții, 9.190 în excursii regionale și interregionale pentru cunoașterea realizărilor regimului democrat-popular și a frumuseților regiunilor patriei. Aproape 700 de elevi vor avea posibilitatea să meargă în excursii pentru vizitarea capitalei și a litoralului Mării Negre. Cel mai mare număr de elevi însă își vor petrece vacanța în cadrul taberelor și cluburilor. În regiunea noastră va funcționa o tabără centrală la Bucșoaia, cu 4.000 de copii în 4 serii, și o tabără regională la Cîmpulung, în care își vor petrece o parte din zilele de vacanță 300 de copii”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5124, Suceava, Iunie 1964.