Clienții băncilor au devenit nemulțumiți de dobânzile tot mai reduse la depozite, după ce au fost obișnuiți cu niveluri ridicate ale bonificațiilor, și au început să aibă un apetit mai mare pentru diversificarea investițiilor și risc, a declarat luni Dan Popovici, CEO al OTP Asset Management, informează Mediafax.”Simțim tot mai mult o oarecare frustrare din partea clienților referitor la evoluția ratelor de dobândă la depozite. Oamenii s-au obișnuit cu dobânzi mari, ele au scăzut mult în ultima perioadă, iar fondurile de investiții sunt o alternativă bună”, a afirmat Popovici într-o conferință de presă.El recomandă clienților o economisire periodică, regulată, cu depunerea unor sume mai mici în fiecare lună, indiferent de valoarea unității activului net al fondului de investiții, iar în cazul unei sume mari pe care clientul o are de investit, acesta ar avea nevoie și de un sistem de management al lichiditații.”Cred că anul acesta se va modifica percepția investitorului român, cu cât dobânzile vor rămâne la acest nivel cu atât clienții se vor îndrepta către risc mai crescut, vor să iasă din zona de confort”, a spus Popovici. Directorul companiei se așteaptă pentru acest an la o apreciere a monedei naționale sau la o stagnare într-un „canal destul de îngust” și la o fluctuație a dobânzilor foarte mică.În ultimele zile monedele statelor emergente s-au depreciat vizibil sub presiunea retragerii masive a investitorilor de pe piețele emergente. Totuși, leul s-a întărit în ultimele zile, evoluția determinându-i pe dealeri să spună că banca centrală a intervenit indirect în piață pentru susținerea monedei naționale prin vânzări indirecte de euro și cumpărare de lei.Intervențiile indirecte ale BNR în piață din ultimele zile au influențat și dobânzile practicate de băncile comerciale, astfel că ratele afișate au crescut vizibil, ajungând ca după aproximativ șase luni să se plaseze peste rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată în prezent la 3,75% pe an, minim istoric.Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadență la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt și mediu, a sărit vineri cu mai mult de un punct procentual, la 3,52% pe an.”Cred că după evenimentele din ultimele zile, BNR nu va mai tăia în ședința CA de marți din dobânda de politică monetară, menținând-o la 3,75%”, a spus Popovici.Pe de altă parte, directorul OTP Asset Management preconizează o evoluție foarte bună a dolarului pe parcursul anului, așteptându-se la o întărire a monedei americane.În acest context, compania a lansat luni un fond deschis de investiții în dolari americani, care va investi activele cu preponderență în obligațiunile emise de Ministerul Finanțelor Publice în dolari, estimând randamente ale fondului de 3-4% și mizează pe atragerea a „câteva milioane bune de dolari” până la sfârșitul anului. Altă parte a activelor ar putea fi plasată în obligațiuni în euro pentru a acoperi riscul valutar.