Directorul general al Oțelului Galați, Marius Stan, a declarat, duminică, la reunirea echipei, că obiectivul gălățenilor este câștigarea titlului, subliniind că formația antrenată de Dorinel Munteanu mai are de jucat 16 finale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Obiectivul nostru este câștigarea campionatului. Suntem totuși pe primul loc, la cinci puncte de următoarea clasată și ar fi chiar culmea să ne propunem altceva. Va fi însă foarte greu. Urmează o perioadă
încărcată, cu pregătirea de la munte, cele șase jocuri amicale din Cipru și primul joc cu Pandurii, astea ne sunt obiectivele pe termen scurt”, a declarat Marius Stan.
Antrenorul Dorinel Munteanu consideră că el și jucătorii săi sunt obligați să se concentreze la fiecare meci în parte: „Obiectivul este stabilit de conducerea clubului. Dacă am acumulat 39 de puncte până acum, îmi doresc ca returul sã fie mai bun. Nu vreau să vorbesc despre adversare, mă interesează numai ce facem noi”.