Orlando Bloom, în rolul unui medic, într-o dramă independentă



Actorul Orlando Bloom va deține rolul principal în filmul „The Good Doctor”, o dramă independentă în care îi va avea drept colegi pe platourile de filmare pe Michael Pena, Troy Garity, Courtney Ford, Taraji P. Henson, Rob Morrow și J.K Simmons, informează Reuters.
Orlando Bloom este, totodată, unul dintre producătorii acestui film, ce va fi regizat de Lance Daly. Scenariul este scris de John Enbom.
Acțiunea filmului gravitează în jurul unui medic timorat, care încearcă să își impresioneze superiorii și colegii. În momentul în care o pacientă în vârstă de 18 ani este internată în clinica lui, cu o infecție renală, medicul profită de această ocazie pentru a câștiga respectul de care avea atât de multă nevoie, diminuând dozele de medicamente prescrise tinerei paciente, pentru a o păstra mai mult timp în clinica sa.
Actorul Michael Pena va interpreta un personaj care descoperă planul tânărului medic și decide să îl șantajeze. Troy Garity va juca rolul unui alt medic, sigur pe sine, o contragreutate în acest film pentru personajul interpretat de Bloom.
Cu acest rol, Orlando Bloom își continuă cariera în domeniul cinematografiei independente. El a jucat în filmul „Sympathy for Delicious”, regizat de Mark Ruffalo, care a avut premiera la Festivalul Sundance, și a finalizat de curând filmările pentru lungmetrajul „Main Street”. El a jucat recent și în piesa de teatru „In Celebration”, pusă în scenă la Londra.
Orlando Bloom este cunoscut pentru rolul Will Turner din franciza de succes „Pirații din Caraibe”. El a apărut, de asemenea, în altă franciză de succes – trilogia „Stăpânul Inelelor” -, în care a interpretat rolul elfului Legolas. Actorul a mai jucat în „Elicopter la pământ/ Black Hawk Down” (2001), „Troia” (2004) și „Regatul Cerului/ Kingdom of Heaven” (2004).