Statisticile au demonstrat de mult faptul că bărbații trăiesc în medie mai puțin decât reprezentantele sexului frumos, iar explicația este destul de simplă. Mortalitatea precoce din rândul domnilor este provocată de faptul că aceștia se încăpățânează să nu ceară ajutor și nu se tratează la timp.
Marianne Legato, profesor de medicină la Columbia University a înțeles de ce bărbații mor mai devreme, pur și simplu observându-și tatăl. „Îi plăcea să meargă la vânătoare și deseori îi lua și pe copii cu el. Cânt trebuia să traverseze o porțiune de teren accidentat, de exemplu un câmp de floarea soarelui de dimensiuni uriașe, era singurul care nu se plângea de dificultatea traseului. Uneori, noaptea, în vedeam așezat pe pat și când îl întrebam de ce nu doarme, arăta spre frunte și doar spunea: „Prea mult trafic aici înăuntru”. Pentru el era de neacceptat să își împărtășească problemele cuiva”, scrie Legato în volumul „Why Men Die First”, lansat recent la Londra.
În opinia sa, mortalitatea precoce din rândul reprezentanților sexului tare este provocată de incapacitatea acestora de a cere ajutor. „Tatăl meu a murit din cauza unei tumori cu zece ani înaintea mamei mele, pentru că refuza orice gest care ar fi putut fi interpretat ca un semn de slăbiciune. A ignorat timp de doi ani prezența sângelui în urină, iar când în cele din urmă a acceptat să consulte un medic a aflat că are cancer la vezică”, povestește autoarea.
În opinia lui Marianne Legato, pentru o societate în care starea de bine a devenit o obsesie, faptul că reprezentanții unuia dintre cele două sexe tind să moară mai repede ar trebui să ridice multe semne de întrebare.
Până acum câțiva ani, medicina considera organismele bărbaților și femeilor ca fiind asemănătoare, subestimând importanța diferențelor, chiar și cele evidente pentru toată lumea.
Femei veterane
În medie, doamnele trăiesc cu șapte ani mai mult decât bărbații, însă această statistică nu spune chiar tot. În grupa de vârstă cuprinsă între 20 și 24 de ani, își pierd viața de trei ori mai mulți bărbați decât femei, în timp ce înainte de 65 de ani, procentul deceselor din rândul bărbaților este de două ori mai mare decât al reprezentantelor sexului frumos.
În ceea ce îi privește pe tineri, cele mai multe numere de decese au la bază pasiunea pentru adrenalină și risc, pasiune pe care fostul Chief Medical Officer al Marii Britanii, Sir Donald Acheson, o explică printr-un singur cuvânt: hormonii. Nivelul ridicat de testosteron sunt responsabili de accidente, dispute și crime, situație neîntâlnită în cazul femeilor. Însă atunci când nivelul de testosteron scade, lucrurile nu se îmbunătățesc vizibil. La vârste înainte, tumorile și problemele cardiace fac „ravagii” printre bărbați, în timp ce estrogenii protejează femeile de infarct. În plus, bărbații beau și fumează mai mult decât doamnele, fiind astfel mai predispuși la maladiile cauzate de aceste vicii. Ca să nu mai vorbim de „silențioasa” tumoare la prostată, mereu pregătită să atace.
Uciși de societate
Însă aceste motive nu justifică suficient faptul că bărbații mor mai devreme, ar trebui să existe și alte cazuri. Cazurile de melanom, de exemplu, sunt mult mai numeroase în rândul femeilor, cu toate acestea procentul de bărbați care își pierd viața din cauza acestei tumori la piele este mult mai crescut. La o privire mai atentă, se observă că bărbații acordă mai puțină atenție propriei epiderme, nu o protejează cu cine știe ce creme în fiecare zi și nici nu dau importanță unei eventuale pete închise la culoare.
În opinia autoarei Marianne Legato, bărbații sunt adevăratul sex slab, iar ceea ce îi ucide sunt presiunea socială și stereotipurile cărora le cad victimă încă din copilărie. „Bărbații adevărați” sunt trimiși la școlile cele mai severe, în timp ce femeile sunt direcționate spre școlile mai „prietenoase”, unde sunt încurajate să se exteriorizeze. Reprezentanții sexului tare sunt predispuși să subestimeze simptomele bolilor și să aștepte să se vindece fără a spune nimănui. Deseori sunt soțiile cele care îi forțează să meargă la un medic, atunci când semnele unei boli sunt deja evidente. La fel ca și femeile, și reprezentanții sexului tare au nevoie de afecțiune, mângâieri și mai multă atenție. Însă, spre deosebire de doamne, ei sunt „condamnați” să nu poată să le ceară, nici măcar cu prețul vieții.