Organismul modificat genetic, capabil să distrugă celulele canceroase



O bacterie modificată genetic a fost creată de o companie cu sediul în Marea Britanie
O bacterie modificată genetic a fost creată de o companie cu sediul în Marea Britanie

O bacterie modificată genetic, capabilă să identifice și să distrugă celulele canceroase din organism, a fost creată de o companie cu sediul în Marea Britanie.
Bacteria, care face parte din familia clostridium și este înrudită cu bacteria care declanșează botulismul și cu bacteria C. difficile, responsabilă cu apariția infecțiilor nosocomiale, a fost modificată genetic de oamenii de știință pentru a conține o genă care să o ajute să lupte eficient contra tumorilor canceroase, informează dailymail.co.uk.
Noua bacterie urmărește celulele canceroase din corp și, atunci când le găsește, eliberează o enzimă care face ca tumorile să devină vulnerabile la acțiunea medicamentelor anticancer.
Noua bacterie, modificată de o companie care are sediul în Marea Britanie, se află încă în primele stadii de dezvoltare, însă creatorii ei speră să înceapă primele teste pe pacienți umani în următorii cinci ani.