Polițiștii, la școală

Ore de muzică la Nicu Gane, sub supravegherea Poliției



Anchetă la Colegiul Național „Nicu Gane” din municipiul Fălticeni, în urma unei sesizări făcute la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Acuzațiile ajunse la urechile polițiștilor se refereau la faptul că o fostă profesoară de muzică, actualmente pensionară, lucrează la negru la prestigiosul colegiu fălticenean, în urma unei înțelegeri cu directorul unității de învățământ și titularul catedrei de muzică de la „Nicu Gane”.
La începutul acestei săptămâni, polițiști ai Serviciului de Investigare a Fraudelor s-au deplasat la Colegiul Național „Nicu Gane” pentru a verifica cele sesizate. Anchetatorii au stat de vorbă cu conducerea unității de învățământ și chiar cu profesoara pensionară, Angela Focșa, pe care au găsit-o în timp ce preda unei clase de-a IX-a.
Direcțiunea explică
Directorul Colegiului „Nicu Gane”, Neculai Sturzu, susține că nu e nimic ilegal în toată această poveste și că cei care au făcut sesizarea –„calomnioasă”, în opinia sa – „vor să arunce cu noroi în instituția noastră de învățământ”.
Neculai Sturzu a explicat că titularul catedrei de muzică, profesorul Dan Sinăuceanu, a venit în urmă cu câteva luni în biroul său și i-a spus că are probleme cu corzile vocale.
„Mi-a spus că are nevoie de repaus și trebuie să renunțe la cor, pe care l-a reînființat după aproape 30 de ani, ori la niște ore pe care le are la catedră. I-am spus că nu ne putem permite să aducem un alt profesor să țină orele și să găsească pe altcineva să-l suplinească”, explică directorul de la „Nicu Gane”.
„Îi mai dădea, probabil, câte un cadou”
Cea care avea să preia o parte dintre orele de muzică ale lui Dan Sinăuceanu avea să fie chiar fosta sa profesoară și colegă de liceu a directorului Sturzu, Angela Focșa.
„Am stabilit cu dumneaei să facă ore la clasa a XI-a, fără să ne angajăm financiar, până când profesorul Sinăuceanu se însănătoșește. Doamna profesoară a acceptat, deși, repet, nu era remunerată pentru ajutorul ei. Îi mai dădea, probabil, domnul Sinăuceanu câte un cadou”, completează directorul Sturzu. Acesta din urmă, de altfel, este de părere că denunțul făcut la Poliție îl vizează direct pe el și nu pe ceilalți doi profesori.
„Unora le vine greu să digere că școala noastră are succese”, adaugă directorul.
Anchetă în curs
Șeful Serviciului de Investigare a Fraudelor, comisarul șef Neculai Ștefan, a confirmat faptul că se fac cercetări în legătură cu orele de muzică de la „Nicu Gane” și schimbul de profesori, însă a declarat că nu poate spune în această fază a anchetei dacă schimbul de profesori a fost legal sau nu.
„La finalul cercetărilor, vă vom putea comunica concluziile anchetei noastre”, a precizat Ștefan.



Recomandări

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”
Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”