Risc iminent

Ordin de protecție provizoriu instituit pentru o femeie lovită de soțul agresiv



Ordin de protecție provizoriu instituit pentru o femeie lovită de soțul agresiv. Foto: cotidianul.ro
Ordin de protecție provizoriu instituit pentru o femeie lovită de soțul agresiv. Foto: cotidianul.ro

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Burdujeni au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui conflict în familie, după ce joi dimineață au fost sunați de către sora unei femei de 32 de ani, care a reclamat că aceasta este agresată fizic de către soțul ei.
Polițiștii s-au deplasat la adresa indicată, unde au discutat cu femeia, care le-a povestit că în urma unor discuții în contradictoriu și din cauza consumului de alcool, soțul ei în vârstă de 35 de ani a lovit-o în zona capului.
Un echipaj al ambulanței i-a acordat primele îngrijiri la fața locului, însă femeia agresată a refuzat transportarea la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, pentru continuarea investigațiilor medicale. Bărbatul agresiv și aflat sub influența alcoolului a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la Secția de Psihiatrie din Burdujeni.
Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, constatând că există un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului de 35 de ani.
Cercetările vor fi continuate de către polițiștii de proximitate din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, pentru săvârșirea infracțiuni de „violență în familie”.



Recomandări

Doi indivizi, arestați după ce au agresat un tânăr care, de frică, a sărit de la etajul unui restaurant de peste drum de Gara Burdujeni

Tânărul care, de frică, a sărit de la etajul unui restaurant de peste drum de Gara Burdujeni
Tânărul care, de frică, a sărit de la etajul unui restaurant de peste drum de Gara Burdujeni

Sucevean evacuat din casă și cu brățară la picior după ce și-a agresat mama în vârstă de 70 de ani

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat