Competiție

Orașul Vicovu de Sus va găzdui, în perioada 8-11 august, a patra ediție a turneului de minifotbal Cupa „Ion Nistor”



A patra ediție a turneului de minifotbal Cupa Ion Nistor va avea loc la Vicovu de Sus în perioada 8 - 11 august
A patra ediție a turneului de minifotbal Cupa Ion Nistor va avea loc la Vicovu de Sus în perioada 8 - 11 august

Ediția a patra a Cupei „Ion Nistor” la minifotbal va avea loc în perioada 8-11 august, în localitatea Bivolărie din orașul Vicovu de Sus. Turneul este organizat de Primăria și Consiliul Local Vicovu de Sus. Potrivit organizatorilor, competiția este cel mai mare turneu de minifotbal din zona Moldovei și Bucovinei. La turneu vor participa echipe din toate zonele României, ceea ce face ca nivelul competiției să fie unul cât se poate de ridicat.
Ca și în anii precedenți, premiile vor fi pe măsură, campioana urmând să primească suma de 12.000 de lei, vicecampioana 7.000 de lei, în timp ce echipa clasată pe poziția a treia va încasa suma de 4.000 de lei. Premiile individuale vor fi și ele atractive, organizatorii pregătind și în acest an surprize plăcute pentru participanți.
De precizat că turneul a ajuns și în atenția presei sportive din toată țară datorită modului de organizare, dar și datorită spectacolului fotbalistic oferit de sportivi. Înscrierea echipelor în competiție se face până la data de 3 august 2024, la numerele de telefon: 0755 578 303 (Iosif) și 0757 938 670 (Dimitrie). Taxa de înscriere este de 1.200 de lei/echipă.
„Așadar, dacă ești pasionat de fotbal și vrei să savurezi momentele de spectacol fotbalistic oferit de cei mai talentați jucători de minifotbal din țară, nu rata Cupa «Ion Nistor» 2024.
Evenimentul va avea loc într-un cadru spectaculos, în Bivolărie, la cea mai modernă bază sportivă din zonă și va aduce împreună pasionații de fotbal din toate colțurile României și nu numai”, au transmis organizatorii competiției. Câștigătoarea turneului de anul trecut a fost echipa Top Scav.



Recomandări

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului
Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului