Orașul din oraș

Trecem în goana mașinii prin comunele țării și ne bucurăm când, la capăt de sat, putem apăsa din nou accelerația. Traversăm în viteză microuniversuri despre care credem că se știe totul – de fapt, mai nimic. Câți (și ce) români vor fi viețuind în cutare așezare moldavă, care li-s nevoile, visele, dorințele, n-aflăm decât când ies din crisalida anonimatului și devin alegători; atunci redescoperim că veșnicia s-a născut la sat, că de acolo ni se trage cimotia, c-avem răposați în cimitirele cu bisericuță de lemn – de-aici suntem, de la talpa țării, noi știm cum se ouă găinile și cum se taie mămăliga cu ața, votați-ne! Curând, nici n-o să apucăm să le mai vedem, fiindcă visatele autostrăzi pe multe or să le scoată din geografia reală, trimițându-le în starea vegetativă în care au ajuns așezările americane ocolite de noile magistrale rutiere…
Și câtă istorie a românilor „s-a ars” cândva în cătunele spuzite acum de antene parabolice și tutelate de emițătoarele telefoniei mobile, mai înalte și mai ochioase decât turlele bisericilor! Când globalizarea tinde să depersonalizeze țări și popoare, ce mai contează și pe cine să intereseze biet destinul satului tău?
Întru atenționare asupra unui „a fost odată” demn de pus în ramă, precum și a unui prezent evident ieșit din tiparele ruralului moldav, ici-colo se găsesc entuziaști dispuși să investească (multă) trudă și (destui) bani în alcătuirea unor monografii comunale. Rezultatele nu-s totdeauna pe măsura bunelor și generoaselor intenții, dar, oricum, inițiativele merită apreciate și salutate.
Dar ce să mai spui când monografia depășește cadrul tradițional, preschimbându-se în cercetare aplicată adusă până-n pragul exhaustivului? Comuna Ciurea este orașul din oraș: aflată la câțiva kilometri de Iași, de-o vezi din avion, cu zeci de blocuri, alei asfaltate, spații verzi și alte atribute ale urbanului, ai crede că-i o extensie a fostei capitale moldave. Într-un fel și este. Mai întâi strict edilitar, fiindcă liniile transportului în comun unesc orașul cu Ciurea precum oricare alt cartier ieșean. Apoi, interferarea forței de muncă – cu, desigur, preponderentă destinație ieșeană, dar și-n sens invers, mai marcant într-o perioadă în care o spectaculoasă și rodnică inițiativă locală (în așa-numita „perioadă Vișoianu”, din păcate rapid stinsă după Revoluție) atrăgea către Ciurea navetiști cu buletin de Iași. Sunt motive pentru care, cu un anume orgoliu, altfel destul de motivat, autorii afirmă că „Iașiul începe la Ciurea”, Monografia purtând în titlu sintagma „Ciurea, comunitate metropolitană”. Efectul identitar al înlocuirii substantivului „comună” prin „comunitate” urmând a fi deslușit de viitoarele evoluții, care, pare-se, nu pot avea decât un singur sens.
Sumarul acoperă (mai bine zis descoperă) cam tot ce merită și se cuvine consemnat, începând cu geologia locului, clima, vegetația, amplasarea în teritorialitatea ieșeană, rădăcinile istorice, oameni, neamuri, sate ciurene, incursiuni toponimice, istoria veche, istoria recentă, eroii războaielor din 1877, 1918, 1944, înscrierea în parcursul „restaurat” de după 1989 (cu întemeiate regrete privind fărâmițarea agriculturii și abandonarea unităților industriale, dar și cu consemnarea împlinirilor evidente apte să contureze „relieful postrevoluționar”), însemne identitare (ocupații, datini, port popular), sistemul educațional, viața creștină, administrația locală, personalități originare din satele comunei ș.m.a.
Principalii „vinovați” de apariția în condiții grafice de excepție a acestui op de 400 de pagini sunt primarul Cătălin Lupu („omul care visează asfalt”) și, desigur, autorul, Aurel Brumă, cel ce a izbutit să atragă un cerc de colaboratori de certă profesionalitate și care a asigurat cărții redactarea de elevată ținută scriitoricească. „Lucrarea aceasta, o Carte a Ciurei, pentru prima sa ediție, o concep ca o structură de fundamentare, prin contribuții imediate, dar și din perspectiva unei îmbogățiri, pentru finalizarea, după mai multe ediții, într-o Carte de Aur a comunității” – declară cu modestie autorul. Sigur, pot exista ediții următoare care să îmbogățească informativ prima apariție; interpretările cu caracter de generalitate rămân însă, fiind temeinic întemeiate pe destule și revelatoare surse esențiale.
M-aș înscrie și eu cu o măruntă contribuție viitoare. Fiu de ceferist fiind, copilărit la Ițcani, printre vagoane și locomotive, văd cu alți ochi episoadele legate de istoria căilor ferate, mai ales când este vorba despre evenimente de mare și trist răsunet, cum a fost catastrofa feroviară de la Ciurea (noaptea Anului Nou 1916), soldată cu peste 1.000 de morți. În Monografie sunt înserate pasaje din documentele Comisei de anchetă care afirmă că în gara Bârlad i s-au mai atașat nefericitului tren șapte vagoane de marfă „fără știrea mecanicului”. Ceea ce este o absolută imposibilitate ceferistică. Am solicitat direct la sursă documentele cu pricina și, într-o rubrică viitoare, o să-ncerc o eventuală lămurire.
Până atunci, cuvenitele felicitări Primăriei Ciurea și autorului Aurel Brumă: au izbutit o lucrare ce poate servi drept model celor interesați de întreprinderea unor astfel de cercetări pe cuprinsul județelor Moldovei. Și nu numai.