Optimismul scade riscul morții premature



Femeile optimiste prezintă mai puține riscuri de a fi afectate de boli cardiovasculare decât cele care văd viața în gri, susține un studiu american. La rândul lor, femeile care dau dovadă de ostilitate și cinism au mai multe riscuri de a avea o moarte prematură.
Cercetătorii de la Universitatea din Pittsburgh au ajuns la aceste concluzii după ce au urmărit 97.252 de femei cu vârste cuprinse între 50 și 79 de ani, pe o perioadă de opt ani. La începutul anchetei, ele au completat un chestionar, permițându-le cercetătorilor să stabilească gradul de optimism sau ostilitate al acestora. La începutul studiului, nici una dintre femei nu suferea de boli cardiovasculare, iar la capătul celor opt ani cele optimiste prezentau cu 9 la sută mai puține riscuri de a avea boli cardiovasculare și cu 14 la sută mai puține de a muri prematur. În ceea ce privește femeile pesimiste, riscul acestora de a muri prematur a crescut cu 16 la sută.
Bianca D’Antono, psiholog și cercetător la institutul de cardiologie din Montreal, studiază de mai mulți ani relațiile dintre trup și suflet. Ea se interesează în mod special de efectele stresului, atitudinilor și comportamentelor asupra sănătății. Rezultatele acestui studiu american nu sunt surprinzătoare. „Știm deja că oamenii pesimiști sau deprimați au tendința să fumeze, să nu mănânce sănătos și să neglijeze sportul. Pe termen lung, aceste reacții pot dăuna corpului. Tehnicile de meditație și relaxare ajută la filtrarea emoțiilor negative. Iar practicarea activităților sportive ne fac să ne simțim bine în pielea noastră”, a spus D’Antono.