În weekend

Opt răniți după accidente provocate de șoferi băuți



Acțiune de control în trafic
Acțiune de control în trafic

Trei accidente rutiere petrecute sâmbătă și duminică pe raza județului Suceava, provocate de șoferi aflați sub influența băuturilor alcoolice, s-au soldat cu opt răniți. Două dintre accidente au avut loc sâmbătă seara.
Mai întâi în jurul orei 20.00, pe DN 17, în comuna Dorna Candrenilor. Mihai M., în vârstă de 27 de ani, din municipiul Vatra Dornei, aflat la volanul unui Opel, a scăpat mașina de sub control într-o curbă, intrând pe sensul opus de mers și lovind două autoturisme, un VW, respectiv un Opel Kadet, conduse regulamentar de Costel C., localnic, respectiv de Florin C., din Vatra Dornei.
Polițiștii au stabilit că șoferul care a intrat pe contrasens, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra volanului din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum. Urmare a impactului dintre cele trei mașini, patru bărbați, pasageri în autoturisme, au fost răniți.
Două ore mai târziu, un alt accident s-a petrecut pe DN 2 E, în satul Brăiești, comuna Cornu Luncii. Din cercetările poliției rezultă că Ion G., în vârstă de 49 de ani, din Dolhești, aflat la volanul unui autoturism VW Golf, orbit de farurile unei mașini staționate pe sensul opus de mers, nu a văzut la timp o căruță care circula în fața sa, lovind-o violent. Neculai D., de 32 de ani, din Preutești, și Elena C., de 48 de ani, din Dolhești, ambii pasageri în mașină, au suferit răni grave de pe urma impactului. Șoferul avea o concentrație de 0,18 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Copii la spital, din cauza unui tânăr băut Un alt accident provocat de un șofer băut s-a produs în zorii zilei de duminică, în jurul orei 4.00. Daniel G., în vârstă de 18 ani, care conducea un autoturism VW Caddy pe DN 17 B, în orașul Broșteni, a izbit violent un tir parcat pe marginea drumului, pe sensul său de mers. Polițiștii au stabilit că tânărul de 18 ani a intrat cu viteză excesivă într-o curbă, a scăpat mașina de sub control și, în timp ce încerca să se redreseze, a lovit autoutilitara din fața sa. Doi copii, de 15, respectiv 16 ani, pasageri în mașină, s-au accidentat, primul având răni grave. Daniel G. avea o concentrație de 0,49 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.



Recomandări

Pietonul lovit puternic de o mașină la Moara a scăpat fără leziuni. El revenit la fața locului pentru a căuta o pâine scăpată pe jos

Pietonul lovit puternic de o mașină la Moara a scăpat fără leziuni. El revenit la fața locului pentru a căuta o pâine scăpată pe jos
Pietonul lovit puternic de o mașină la Moara a scăpat fără leziuni. El revenit la fața locului pentru a căuta o pâine scăpată pe jos