Rezultate

Opt elevi suceveni s-au calificat la faza națională a Olimpiadei de Limbă, Comunicare și Literatură Română



Patru elevi vor reprezenta județul Suceava la faza națională a Olimpiadei de Limbă, Comunicare și Literatură Română, pentru ciclul gimnazial, competiție ce se va desfășura în județul Iași, în perioada 2-6 aprilie. Coordonatorul lotului județean este inspectorul școlar de specialitate, prof. Rita Cîntiuc.
Școala Gimnazială „Ion Creangă” va fi reprezentată de două eleve, respectiv Elena Irina Popescu (clasa a VI-a), coordonată de prof. Dorel Finașcu și Diana Nicoleta Arușilor (clasa a VII-a), îndrumată de prof. Loredana Pașcan. De la Școala Gimnazială Nr. 1 Vatra Dornei, la faza națională a olimpiadei, s-a calificat Mara Apălămăriță (clasa a V-a), pregătită de prof. Liliana Țăran iar de la Colegiul „Petru Rareș” s-a calificat Iasmina Maria Răceanu (clasa a VIII-a), coordonată de prof. Mihaela Gabriela Ilisei.
La Olimpiada Națională de Limbă, Comunicare și Literatură Română, ciclul liceal, competiție care se va desfășura în județul Constanța, în perioada 31 martie- 5 aprilie 2013, s-au calificat cinci elevi din Suceava. Este vorba despre Simona Alboi (clasa a XII-a) de la Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, îndrumată de prof. Dorina Ghidion, Larisa Andreea Pălie (clasa a X-a) de la Colegiul „Nicu Gane” Fălticeni, coordonată de prof. Daniela Pavel, Inessa Dominte (clasa a X-a) de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, pregătită de prof. Ramona Prodan. Colegiul „Petru Rareș” va fi reprezentat de Adela Ela Cășuneanu (clasa a IX-a), pregătită de prof. Gheorghe Cîrstian și Anastasia Gavrilovici (clasa a XI-a), coordonată de prof. Ileana Boteanu.
Coordonator al lotului județean este inspectorul școlar de specialitate, prof. Eleonora Bulboacă.
În perioada 17-20 mai 2013, în județul Iași va avea loc Concursul de lectură și interpretare transcurriculară “Ionel Teodoreanu”. Coordonatorul lotului județean este inspectorul școlar de specialitate, prof. Rita Cîntiuc.
De la Școala Gimnazială „Miron Costin” vor participa elevele Alexandra Faraon (clasa a VII-a), pregătită de prof. Carmen Radu și Miruna Ungurenașu (clasa a VI-a), coordonată de prof. Gabriela Apetrea. Județul nostru va mai fi reprezentat de Alexandra Moroșan (clasa a V-a) de la Școala Gimnazială „Regina Elisabeta” Rădăuți și Alexandra Ioana Nesteriuc (clasa a VIII-a) de la Școala Nr. 6 Suceava.



Recomandări

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu
Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme

S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc

S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc
S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc