Competiție

Opt elevi cu premiul I, la Concursul de Matematică „Spiru Haret”, de la Colegiul Tehnic Rădăuți



Elevi și organizatori, la Concursul „Spiru Haret”
Elevi și organizatori, la Concursul „Spiru Haret”

Colegiul Tehnic Rădăuți a găzduit, în luna mai, ediția a XXIII-a Concursului Interjudețean de Matematică „Spiru Haret”, una dintre cele mai renumite competiții susținute și organizate de Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
Concursul este adresat elevilor de la unitățile de învățământ liceal, filiera tehnologică, toate profilurile și de la filiera teoretică, profil real, specializarea științe ale naturii.
La această ediție a concursului au participat 140 elevi din patru județe. S-au acordat 80 de premii și mențiuni pentru fiecare secțiune în parte, după cum urmează: 8 premii I, 8 premii II, 9 premii III și 55 de mențiuni.
La secțiunea științe ale naturii, premiul I a fost obținut de următorii elevi:

  • Ana Bianca Tudosă (îndrumător prof. Daniela Busuioc), clasa a IX-a, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava;
  • Lia Medeea Vieriu (îndrumător prof. Marinela Cristina Cimpoeșu), clasa a X-a, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava;
  • Răzvan Ștefan Avîrvarei (îndrumător prof Georgel Costel Șlincu), clasa a XI-a, Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, Botoșani;
  • Alexia Chichioacă (îndrumător prof. Viorica Stegaru), clasa a XII-a, Colegiul „Grigore Ghica” Dorohoi.

La secțiunea servicii, resurse naturale și protecția mediului, premiul I a fost primit de:

  • Teodora Bedrule (îndrumător prof. Mihaela Ghelbere), clasa a IX-a, Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc;
  • Emilia Timiș (îndrumător prof. Mihaela Ghelbere), clasa a X-a, Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc;
  • Ioana Moroșan (îndrumător prof. Mihaela Ghelbere), clasa a XI-a, Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc;
  • Ionela Estera Viziteu (îndrumător prof. Aurica Petrache), clasa a XII-a, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava.


Recomandări

Talent și emoție pe scena de la Dorohoi – Premiul II pentru eleva Ștefania Maria Popa, la Festivalul-Concurs de Muzică Populară „Mugurelul”

Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic Rădăuți, împreună pentru mișcare, de Ziua europeană a sportului școlar

Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic Rădăuți, împreună pentru mișcare, de Ziua europeană a sportului școlar
Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic Rădăuți, împreună pentru mișcare, de Ziua europeană a sportului școlar

Premii și calificări în finală pentru elevii participanți la Concursul Uniunii Europene al Tinerilor Oameni de Știință