Pericol pe șosele

Oprit în trafic de polițiști, fără permis și cu o alcoolemie de peste 1 mg/l

Oprit în trafic de polițiști, fără permis și cu o alcoolemie de peste 1 mg/l
Oprit în trafic de polițiști, fără permis și cu o alcoolemie de peste 1 mg/l

Un bărbat de 40 de ani, din comuna Grănicești, este cercetat penal de polițiști, după ce a fost depistat în trafic conducând un autoturism fără permis de conducere și cu o alcoolemie de 1 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Luni seara, în jurul orei 21.45, un echipaj de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Dărmănești a oprit pentru control pe un drum comunal public din satul Todirești un autoturism marca Audi. La volanul mașinii a fost identificat un bărbat de circa 40 de ani, care mirosea puternic a alcool și care a fost transportat la Postul de Poliție Todirești, unde în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Întrucât acesta nu le-a prezentat polițiștilor nici un document, la sediul postului de poliție a fost interogată baza de date privind evidența persoanelor, ocazie cu care a fost stabilită identitatea conducătorului autoturismului ca fiind Ilie H., de 40 ani, din comuna Grănicești, despre care s-a stabilit că nu posedă permis de conducere.
Pe numele său s-a întocmit un dosarul penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Recomandări

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate