Candidatul independent la Președinție Sorin Oprescu a declarat, duminică, după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor, că nu privește scorul obținut ca pe o înfrângere, el declarându-se un om puternic, care va continua să își susțină cu putere mesajul.
„Nu cred că acest vot este o înfrângere. Sunt un om puternic, cu caracter și voi continua să-mi susțin cu putere mesajul. Nimeni dintre cei care au venit alături de mine nu trebuie să se simtă dezamăgit. Dimpotrivă, lupta noastră va continua, pentru că este o luptă pentru o Românie normală”, a spus Oprescu.
Oprescu a spus că a propus un model nou, al independentului care nu este tras de sforile de partid și care nu vrea să care în spate spre Cotroceni clientele de partid și „haitele de profitori”.
„Am vrut să atrag atenția că România merge pe un drum greșit pentru că partidele au eșuat. Această campanie electorală a fost o luptă, din păcate nu o luptă dreaptă, pentru că în această campanie nu s-au confruntat numai candidați, cu faptele, proiectele și caracterul lor. Unii, simțindu-se probabil mai slabi, au luptat cu arme otrăvite, cu sondaje false, cu expunere mediatică preferențială, cu dezinformare, cu zvonuri și cu scandal. Eu numesc asta lașitate și o dezaprob, chiar dacă unora dintre ei le poate aduce victoria”, a subliniat Oprescu.
El a spus că mesajul a său a fost înțeleas de foarte mulți români. „Unii au venit la vot și vocea lor s-a auzit, alții au venit la vot, dar opțiunea lor probabil se va pierde pe drum în numărătoarea patronată de mașinăriile de partid”, a comentat Oprescu.
El a precizat că a vorbit în campania electorală de România sa, precizând că va continua să se bată pentru această Românie, pentru că este singura în care crede.
Oprescu le-a mulțumit pentru sprijin votanților săi, spunând că a candidat la Președinșie pentru că nu a vrut să stea deoparte când a văzut suferința oamenilor și absurdul politicienilor.
Rezultatele exit-poll-urilor îl clasează pe Sorin Oprescu între locurile patru și șase.