Fostul vicepremier și ministru de Interne, Gabriel Oprea, a transmis, miercuri, pe pagina sa de Facebook, că votul senatorilor nu îl face imun în fața Justiției și nici nu închide drumul dosarului DNA, precizând că în câteva luni mandatul său de senator se încheie și atunci va putea fi cercetat, scrie Mediafax.”Acest vot nu mă face imun în fața Justiției, nu mă «salvează» de la ceva și nici nu închide drumul dosarului pentru care DNA a cerut încuviințarea urmăririi penale. Peste doar câteva luni, mandatul meu de senator se încheie. Peste doar câteva luni, așa-zisa imunitate nu va mai exista, iar cazul își va urma cursul normal în Justiție. Spun asta pentru cei care, din neștiință sau din interes, afirmă – în mod total greșit – că, din cauza votului din Senat, dosarul DNA nu va mai ajunge în instanță. Vă reamintesc faptul că procurorii au așteptat aproape un an ca să facă acest dosar. Ei bine, prin votul de acum doua zile, s-a decis să mai treacă încă 3 luni până când va ajunge în fața judecătorilor. Atât și nimic mai mult”, a scris Gabriel Oprea, pe pagina sa de Facebook.




