Armata Română funcționează aproape „de avarie” din cauza bugetului insuficient alocat Ministerului Apărării în acest an, dar cu toate acestea se fac eforturi pentru îndeplinirea misiunilor interne și a celor din teatrele de operațiuni din străinătate, a declarat, luni, ministrul Gabriel Oprea.
„Avem un buget, față de cel de 2,30 la sută din PIB asumat când am intrat în NATO, de 1,31, cam la fel cu cel de anul trecut. În acest context, circa 75-80 la sută sunt pentru salarii și pensii și 20 la sută rămân pentru îndeplinirea misiunilor din țară sau din străinătate. Este foarte greu, suntem aproape de avarie, dar căutăm să ne îndeplinim misiunile și în țară, și mai ales în teatrele de operațiuni unde Armata Română face o figură foarte bună și este respectată”, a declarat, la Cluj-Napoca, ministrul Apărării, Gabriel Oprea.
Acesta a precizat că Armata Română poate nu este la fel de dotată ca celelalte armate, dar cu toate acestea este „respectată în teatrele de operațiuni”.
Întrebat de corespondentul MEDIAFAX dacă speră la o rectificare bugetară pentru ministerul pe care îl conduce, Oprea a răspuns că nu crede că în acest an va fi majorat bugetul MApN la o viitoare rectificare bugetară.
„Nu cred că în contextul actual putem vorbi de o majorare, dar este imperios necesar să fim măcar lăsați cu acest buget ca să putem să ne îndeplinim misiunile”, a spus Oprea.
Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a vizitat, luni, alături de ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, de primarul Sorin Apostu și de alte oficialități locale amplasamentul unui viitor cartier ANL care va fi construit lână Cluj-Napoca, pe un teren aparținând MApN.