Pro și contra

Opinii împărțite vizavi de modul în care jandarmii au imobilizat și gazat un om care a murit ulterior

Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator, iar la fața locului a fost chemat de urgență un echipaj medical. Foto: radiodorna.ro
Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator, iar la fața locului a fost chemat de urgență un echipaj medical. Foto: radiodorna.ro

Intervenția în forță a unui echipaj de jandarmi din parcul central din Vatra Dornei, soldată cu moartea unui bărbat în vârstă de 55 de ani, continuă să suscite o amplă discuție, atât în mediul online, cât și în comunitatea locală de la munte. Cele mai multe persoane din rândul celor care au vizionat înregistrarea cu tentativa de imobilizare și încătușare a lui Ioan Csapai, dar și folosirea brutală a spray-ului lacrimogen pe care îl avea în dotare femeia jandarm Ana Maria Florescu, condamnă modul în care s-a intervenit. Unii merg chiar până la a considera intervenția drept „execuție în direct”, dar de partea cealaltă sunt persoane, printre care și părinții fetei care ar fi fost pipăită de Ioan Csapai, care cred că jandarmii și-au făcut treaba corespunzător.
Despre Ioan Csapai se știe că lucra la complexul Bradu-Călimani din Vatra Dornei de circa 35 de ani. Colegii de serviciu spun că nu a creat probleme niciodată și susțin, aproape la unison, că a fost victimă a unei intervenții brutale ce putea și trebuia evitată.
„Îl cunosc de 40 de ani și dacă țipa cineva la el plângea. Eu nu știu să fi avut probleme cu poliția, iar jandarmii au fost cam brutali”, a precizat Rodica Mitocar, șefa pe linie de serviciu a bărbatului decedat.
Și o parte a locuitorilor din Vatra Dornei au considerat intervenția de vineri una cu forțe disproporționate și cred că nu era nevoie de folosirea spray-ului lacrimogen, pentru că bărbatul oricum era la pământ. A fost și o femeie care a replicat sec: „Bine i-a făcut!”.
Trebuie spus că Ioan Csapai era suspect într-un dosar penal care viza infracțiunea de act sexual cu un minor, iar victime ar fi fost doi băieți, dintre care unul cu handicap. Dosarul nu era finalizat, ci era în faza de expertize, astfel încât la adresa lui Ioan Csapai nu era formulată nici o acuzație.
Gazat în plină față de la numai 10-15 cm
Intervenția jandarmilor care s-a soldat cu decesul lui Ioan Csapai a avut loc în după-amiaza zilei de vineri, 19 iulie, în zona Parcului Municipal Vatra Dornei, cu ocazia Festivalului de Folclor pentru Copii și Tineret.
Totul a plecat de la o reclamație a unui tată, care le-a spus oamenilor legii că un bărbat i-ar fi pipăit fiica indecent de mai multe ori. Echipajul de jandarmi aflat în zonă l-a identificat ca suspect pe Ioan Csapai, iar încercarea de a-l încătușa s-a transformat într-un fiasco total, care a fost filmată de o persoană aflată în parc.
Aceste imagini vor constitui un element important în ancheta demarată de Parchetul Militar Iași, care a preluat ancheta, iar un procuror al acestei instituții s-a deplasat sâmbătă la Vatra Dornei pentru a discuta cu jandarmii implicați și pentru a aduna probatoriul necesar.
Pe imagini se poate observa cum suspectul este la pământ, iar peste el sunt doi jandarmi. În jurul celor trei se învârtea o femeie jandarm, care la un moment dat scoate spray-ul lacrimogen pe care îl avea în dotare și de la 10-15 centimetri pulverizează un jet spre fața suspectului.
Potrivit normelor în vigoare, folosirea spray-ului lacrimogen este admisă doar când jandarmul este atacat, ceea ce nu este valabil în cazul de față, și nu de la o distanță mai mică de 1,5 metri de suspect.
Bărbatul imobilizat intră în stop cardio-respirator, iar la fața locului este chemat de urgență un echipaj medical. A fost resuscitat și readus la viață, iar ulterior echipajul medical l-a transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, de unde a fost transferat de urgență la Suceava și supus unei intervenții chirugicale, dar în final s-a declarat decesul.

Recomandări

Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Centura de la Gura Humorului a primit joi votul consilierilor județeni pentru studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici

„Am insistat foarte mult la guvern să nu se taie de la finanțare varianta ocolitoare de la Gura Humorului”, a declarat Gheorghe Șoldan
„Am insistat foarte mult la guvern să nu se taie de la finanțare varianta ocolitoare de la Gura Humorului”, a declarat Gheorghe Șoldan

Peste 300 de oameni au fost vaccinați antirabic în județul Suceava, de la începutul anului, după ce au fost mușcați de animale

Procesiunea „Calea Sfântului”, purtând moaștele Marelui Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, a adunat mii de credincioși pe străzile orașului