Operatorul de termoficate Bioenergy, care asigură agentul termic în municipiul Suceava, a fost amendat de Garda de Mediu Suceava pentru neluarea de măsuri eficiente de reducere a emisiilor de poluanți în aer, astfel încât concentrația acestora în aerul înconjurător să fie redusă până la atingerea nivelului valorii-limită.
Așadar, pentru că poluează peste limitele admise.
Amenda aplicată este în valoare de 10.000 lei, în baza prevederilor Legii nr. 104/2011, privind calitatea aerului înconjurător.
Garda de Mediu Suceava a subliniat într-un scurt comunicat că a impus operatorului și aplicarea măsurilor și cerințelor legale de reducere a impactului asupra aerului înconjurător și a mediului ca întreg. Dacă măsurile impuse nu vor fi respectate, se va ajunge probabil și la amenzi mai mari.
Garda de Mediu
Operatorul care asigură căldura în Suceava, amendat pentru poluarea mediului înconjurător
