Prim-vicepreședintele Organizației Județene a PD-L, senatorul Orest Onofrei, susține că cei mai îngrijorați de o eventuală cădere a Guvernului după moțiunea de cenzură depusă de opoziție nu sunt cei de la PD-L, ci PSD-iștii suceveni cu funcții de conducere în instituțiile deconcentrate din județ.
„Nu PD-L sau parlamentarii PD-L sunt îngrijorați dacă acest Guvern va cădea sau nu, ci cei din PSDSuceava precum Ovidiu Milici, Ovidiu Donțu, Mirela Adomnicăi, care sunt îngrijorați că Guvernul pe care-l reprezintă acum în teritoriu o să cadă. Acesta este maximum de populism și de ipocrizie pe care-l pot da ei, adică să critici propriul Guvern pe care-l susții în teritoriu”, a spus Onofrei.
El constată că PSDși PNL par resemnate față de o eventuală trecere a moțiunii de cenzură, arătând că nici social democrații și nici liberalii nu au ce să pună în locul actualului Guvern.
„În afară de vorbe electorale nu au propus nimic în schimb, nici un guvern serios și nici un program serios. Programul economic pe care l-au anunțat PSD-iștii la Congresul lor extraordinar e mai prost decât cel anunțat de Dan Diaconescu care dă bani la toată populația, iar guvernul PNL din umbră nu are cum să iasă la lumină după cât de slab este format și va rămâne acolo în umbră, dacă nu chiar în beznă. După dezinteresul și resemnarea afișate față de o eventuală trecere a moțiunii de cenzură, comportamentul PSDși PNL se poate traduce în ceva de genul „mă duc la lucru, dă doamne să nu găsesc””, a conchis Onofrei.
Onofrei susține că cei mai îngrijorați de căderea Guvernului sunt PSD-iștii suceveni cu funcții în deconcentrate
