Nereguli

Onofrei: Populația acuză firmele grecești care reabilitează DN 17 că saboează turismul din Bucovina



Onofrei: Populația acuză firmele grecești care reabilitează DN 17 că saboează turismul din Bucovina
Onofrei: Populația acuză firmele grecești care reabilitează DN 17 că saboează turismul din Bucovina

– Prefectul județului Suceava, Orest Onofrei, s-a arătat nemulțumit de modul în care firmele AKTOR și MOCHLOS realizează lucrările de modernizare a DN 17 între localitățile Iacobeni și Poiana Stampei
– Onofrei a spus că în urma unei discuții cu reprezentanții celor două firme au fost identificate cinci probleme care împiedică execuția lucrărilor
– ”Acestea erau cunoscute de aceste firme, dar se pare că le-au reținut ca motivație pentru a-și justifica întârzierile și apoi să ceară penalizări sau amânări de contract”, a declarat Onofrei
– Prefectura Suceava ar putea solicita rezilierea contractelor de execuție încheiate de cele două firme grecești
Sabotaj la adresa turismului din Bucovina. Aceasta pare să fie concluzia la care s-a ajuns, și care a fost prezentată ieri, de prefectul Orest Onofrei, „în numele populației din județul Suceava”, după ce, timp de un an și jumătate, lucrările de reabilitare a Drumului Național 17 între Iacobeni și Poiana Stampei, executate de firmele grecești AKTOR și MOCHLOS, sunt aproape inexistente. „Așteptarea noastră a fost foarte mare mai ales că era vorba despre două firme străine. Speculațiile sunt foarte negative. Putem merge până acolo încât în județul Suceava, aceste două firme sunt acuzate de sabotaj. Nu oficial, de autorități, ci de către populație”, a declarat ieri, prefectul Orest Onofrei, după o întâlnire cu reprezentanții celor două firme, dar și cu cei ai Companiei Naționale de Drumuri și Autostrăzi din Iași și Suceava și ai societăților care asigură consultanța tehnică. Onofrei a spus că organizarea acestei întâlniri s-a impus datorită faptului că deși a trecut un an și jumătate de când s-au semnat contractele de execuție a lucrărilor, firmele grecești continuă să întârzie realizarea investiției. „Deja suntem în primăvară, lucrurile nu merg în regulă, iar pe această porțiune de drum nu se poate circula. Și poate am mai trece cu vederea dacă acolo s-ar lucra efectiv”, a spus prefectul. Orest Onofrei a mai afirmat că în urma discuțiilor de ieri, s-a ajuns la concluzia că cele două firme au dat dovadă de dezinteres în rezolvarea problemelor care au apărut în realizarea lucrărilor, deși acestea erau identificate, cu scopul cel mai probabil de a solicita prelungirea termenului de execuție.
– Onofrei: Firmele grecești nu au semnalat problemele pe care le au, pentru a avea motivații de a solicita prelungirea contractului
Prefectul Onofrei afirmă că în momentul de față au fost identificate cinci probleme principale care trebuie rezolvate de urgență, astfel încât lucrările de reabilitare a DN 17 să poată fi executate. „Am identificat cinci probleme pe care Prefectura, împreună cu Guvernul încearcă să le rezolve, chiar dacă nu sunt problemele noastre. Dar având o problemă în județ, noi încercăm să rezolvăm probleme care, din păcate, au ajuns la noi de abia astăzi. Ele sunt de un an de zile și noi nu le-am știut. Și ei nici nu le-au reclamat. În parte, constructorul nu le-a reclamat pentru a avea motive de întârziere, proiectantul nu a semnalizat pentru că nu era problema lui, iar Compania Națională de Drumuri nu a participat pentru că și ea era într-un fel în culpă”, a spus Onofrei. În această situație, el a spus că una dintre probleme este cea care ține de realocarea elementelor de infrastructură, în special cele de telecomunicații și rețelele electrice. „În proiect exista problema de realocare a elementelor de infrastructură. Și aici mă refer la rețelele Romtelecom și E.ON. Prima problemă importantă există la Romtelecom. Inițial în proiect era prevăzut ca să fie repoziționată infrastructura de cabluri telefonice, iar acum cei de la Romtelecom doresc ca rețelele să fie noi, ceea ce presupune cabluri de fibră optică. Acest lucru înseamnă costuri foarte mari, care nu sunt prinse în proiect. Și nici constructorul nu are de unde să le prindă. La fel se întâmplă și cu E.ON care dorește plata anticipată pentru toată rețeaua”, a spus Orest Onofrei. Mai mult, prefectul a precizat că unele dintre cele mai mari probleme sunt cele care țin de clarificarea situației juridice a terenurilor pe care ar fi trebuit să se realizeze lărgirea drumului național. Orest Onofrei a afirmat că în momentul de față există 48 de dosare de expropriere aflate „în stare incipientă de rezolvare”, ceea ce din start duce la întârzierea lucrărilor de modernizare. „Era normal și logic ca licitația pentru atribuirea lucrărilor să fie organizată după ce s-au făcut exproprierile, deci după ce terenul e liber de sarcină. Compania de Drumuri trebuia să se intabuleze pe aceste proprietăți, și să existe și autorizațiile de construcție necesare”, precizează prefectul. O problemă asemănătoare, spune Onofrei, se întâlnește și cu o serie de terenuri aparținând Unității Militare din localitatea Roșu și Romsilva, și pentru care deși firmele de construcție știau că nu s-au obținut documentele de expropriere nu au făcut nimic pentru a remedia situația. Nu în ultimul rând, prefectul a menționat că la întâlnirea de ieri, firmele de construcție au reclamat faptul că autoritățile locale nu sprijină realizarea acestui proiect. „Pare anormal, pentru că se pare că există piedici din partea autorităților locale prin care trece drumul”, a precizat Onofrei. El a subliniat faptul că cele două firme de construcție cunoșteau toate aceste probleme, însă nu au dat dovadă de interes în rezolvarea lor, putându-se trage astfel concluzia că „le-au reținut ca motivație pentru a-și justifica întârzierile și apoi să ceară penalizări sau amânări de contract”.
– Prefectura Suceava ar putea solicita rezilierea contractelor de execuție încheiate de cele două firme grecești
Prefectul Orest Onofrei a mai declarat că în urma întâlnirii de ieri, a solicitat firmelor AKTOR și MOCHLOS să își ia angajamentul, în scris, că în situația în care vor fi rezolvate problemele prezentate mai sus, vor respecta contractul și vor începe lucrările de modernizare și reabilitare a DN 17. „Noi am promis că le rezolvăm cele cinci probleme mari, și dacă într-o lună nu se vede un progres înseamnă că este rea intenție și Prefectura va fi nevoită să ceară Companiei Naționale de Drumuri și Autostrăzi rezilierea contractului”, a spus Onofrei. Pe de altă parte, el a mai adăugat că una din concluziile întâlnirii de ieri a fost și aceea că licitația pentru atribuirea contractului de execuție a acestor lucrări a fost organizată, deși nu s-au finalizat exproprierile de terenuri. „Deci nu a existat proprietatea pe terenuri pentru a fi puse la dispoziție în vederea realizării lucrărilor. Și mai mult nu s-au plătit nici despăgubirile față de cei de la care s-au luat terenurile”, a mai precizat Onofrei.



Recomandări

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora

Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora
Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora

Au apărut gropi pe sectorul șoselei de centură Suceava reparat în acest an: „covor asfaltic turnat pe pământ de flori”

Managerul firmei, Ioan Vasile Rîpan, a transmis că a turnat ”covor asfaltic pe pământ de flori”
Managerul firmei, Ioan Vasile Rîpan, a transmis că a turnat ”covor asfaltic pe pământ de flori”