Prim-vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PD-L, senatorul Orest Onofrei, consideră că acest partid ar putea să sufere de „sindromul căpșunarilor” în situația în care conducerea democrat liberalilor nu va asigura o „viață de partid” corespunzătoare. Onofrei a precizat că liderii PD-L trebuie să fie mai atenți cu membrii acestui partid, iar prezența la guvernare să nu îi împiedice pe aceștia să aibă acces la cei din conducerea democrat-liberalilor.
„Orice de partid trebuie să fie extrem de atent la cum își gestionează viața internă de partid. Un partid care se află la guvernare are alt gen de pericole. Și aș denumi unul dintre pericolele care paște orice partid aflat la guvernare «sindromul căpșunarilor». UN sindrom în care părinții plecați la guvernare, în Spania, sau în administrația locală au tot ce le trebuie pentru familie, în schimb nu au viața internă. Iar copii riscă să crească într-un fel de abandon din punctul de vedere al vieții de partid”, a explicat Orest Onofrei.