Poziție

Onofrei, nemulțumit că trei ferme avicole din județ funcționau fără a îndeplini condițiile sanitar veterinare



Prefectul Orest Onofrei și-a exprimat nemulțumirea vizavi de faptul că trei din cele patru ferme avicole din județ erau autorizate și funcționau fără să îndeplinească în totalitate condițiile sanitar veterinare. Este vorba de unitățile de creștere de păsărilor aparținând societăților Marsin Siret, Api Sistem Vicovu de Sus și Avitod Todirești, unități a căror activitate a fost suspendată temporar de către veterinari până la remedierea deficiențelor constatate în urma controalelor. „Nu este permis ca o unitate să funcționeze fără a îndeplini condițiile”, a spus Onofrei. El a arătat, însă, că domeniul sanitar veterinar nu este singurul unde lucrurile nu sunt tocmai în regulă, amintind de învățământ, unde majoritatea școlilor din mediul rural nu au autorizații sanitare de funcționare, sau de unele spitale care se află în aceeași situație. Din păcate, a spus Onofrei, toate neajunsurile ies la iveală atunci când se întâmplă evenimente nedorite. „Când apare o problemă apare și exigența autorităților, situație care mi se pare jenantă. Corect ar fi ca exigența să se manifeste înainte”, a precizat prefectul. Onofrei are și o explicație la problemele care sunt în mai toate domeniile de activitate: sistemul bolnav și subfinanțarea. „Sistemul e bolnav în general pentru că, pe de o parte, toate instituțiile trebuie să aibă pârghiile necesare ca să-și facă treaba, pe de altă parte trebuie să aibă și voință. Din păcate, în țara asta școli întregi funcționează fără autorizație, spitale fără autorizație, instituții întregi funcționează de asemenea fără autorizație pentru că nu există nici bază materială, nici sistemul în care să funcționeze în regulă. Cât nu se întâmplă nimic e în regulă, iar când apare o problemă se caută vinovații”, a spus Onofrei. De menționat că cele trei ferme avicole închise temporar de veterinari nu îndeplineau măsurile de biosecuritate. Singura fermă lăsată în funcțiune este cea aparținând firmei Galina Rosso din cartierul Burdujeni, însă veterinarii au interzis comercializarea puilor către gospodăriile populației.