– Prefectul spune că „struțo-cămila”, care înseamnă dubla calitate de funcționar public și membru de partid, ar trebui să dispară din administrația publică locală
Prefectul județului Suceava, Orest Onofrei, a anunțat ieri că ar dori ca instituția pe care o conduce să fie complet depolitizată. În acest sens, el a declarat că îi va ruga pe toți funcționarii publici care lucrează în Prefectura Suceava și care sînt înscriși într-o formațiune politică să renunțe definitiv la calitatea de membru de partid. Onofrei a spus că deși legal funcționarii publici au voie să fie înregimentați politic, cu condiția de a nu deține funcții de conducere sau de a nu face declarații politice, semnalul de depolitizare a Prefecturii ar fi complet doar dacă și aceștia ar renunța la politică. „Chiar dacă nu este obligatoriu, le voi cere tuturor funcționarilor publici din Prefectură să-și dea demisia din partidele politice în care sînt angrenați”, spune Onofrei. El a precizat că în momentul de față din cei 56 de funcționari publici care își desfășoară activitatea în Prefectură, aproape jumătate sînt membri ai unui partid politic. Prefectul Onofrei consideră că renunțarea la politică a funcționarilor este oportună și datorită faptului că „activitatea politică a acestora este limitată. Deci politica nu poate să fie decît un moft”. Orest Onofrei este de părere că depolitizarea totală a Prefecturii va fi și un semnal pozitiv față de populație, și mai mult, renunțarea funcționarilor la politică ar reprezenta un gest corect și moral. „Nu cred că e o cerință și o pierdere prea mare din partea funcționarilor publici care sînt membri de partid. Pentru că dacă tot dorim să dăm semnal de depolitizare, acest gest trebuie să îl facem prima dată noi. Nu e o obligație pentru funcționari, și nici nu avem voie să obligăm pe cineva. Dar pe de altă parte cred că e corect și moral ca atunci cînd am spus că vrem să devenim credibili, iar acțiunile Prefecturii să nu aibă nici un fel de conotație politică, toți funcționarii publici să acționeze în consecință. Eu sper ca răspunsul să fie pozitiv, mai ales că atît prefecții, cît și subprefecții sînt apolitici”, a declarat prefectul Orest Onofrei. El a mai afirmat că dacă solicitarea sa va fi acceptată de către funcționarii publici din cadrul Prefecturii, ar fi necesar ca același model să se extindă și la ceilalți funcționari din instituțiile descentralizate ale statului. „Eu cred că struțo-cămila asta trebuie să dispară din administrația publică. Cred că e un semnal pozitiv de depolitizare, care se poate extinde încet-încet la toți funcționarii publici”, a încheiat Orest Onofrei.
