Reacție

Onofrei: Fundația Fondul Bisericesc are șanse să intre în topul revistei Forbes

Onofrei: Fundația Fondul Bisericesc are șanse să intre în topul revistei Forbes
Onofrei: Fundația Fondul Bisericesc are șanse să intre în topul revistei Forbes

Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a apreciat, joi, că Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților va intra, în anul 2008, în topul revistei Forbes dacă hotărârea instanței de fond privind retrocedarea a peste 160.000 de hectare de pădure va fi menținută și de instanțele superioare.
Prefectul de Suceava, care este și președinte al Comisiei județene de fond funciar Suceava, a declarat că, în acest proces care s-a judecat după regulile de drept comun, Comisia de fond funciar nu a fost parte, iar instanța nu i-a cerut o poziție, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Instanța nu ne-a primit nici măcar să ne exprimăm punctul de vedere”, a spus Onofrei, care a arătat că Fundația Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina mai are un proces pe rol cu Comisia județeană de fond funciar Suceava care a respins cererea de retrocedare, motivând că nu are competență să soluționeze această solicitare, iar FBOB nu a fost niciodată proprietar al terenurilor revendicate ci doar administrator.
Totodată, Comisia județeană de fond funciar Suceava a constatat că actuala Fundație Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina (FBOB) nu are aceeași formă și structură ca fundația ce a fost desființată în anul 1949.
Onofrei consideră că în cazul FBOB procesul este „extrem de complicat” și crede că soluția finală ar putea fi doar a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, prefectul de Suceava a apreciat că soluția este reactivarea fundației Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina „în forma și structura avute înainte de desființare”.
El a mai arătat că prin hotărârea Tribunalului Suceava se confirmă decizia Comisiei județene de fond funciar care și-a declinat competența în acest caz.
Onofrei a mai spus că, dacă soluția va fi menținută de instanțele superioare, Fundația Fondul Bisericesc din Bucovina „are toate șansele să intre în anul 2008 în topul realizat de revista Forbes” privind cele mai profitabile firme.
Tribunalul Suceava a admis, miercuri, o cerere a Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina (FBOB) privind retrocedarea unei suprafețe de pădure și obligă RNP, Direcția Silvică Suceava și statul român, prin Ministerul de Finanțe, să pună la dispoziția FBOB o suprafață de 166.613 hectare.

Recomandări

Viceprimarul Cușnir acuză „împroprietările dubioase” din parcuri și dintre blocuri, care „sufocă orașul”

Primăria Suceava și Oficiul de Cadastru, sub lupa procurorilor după scandalul pe proprietatea terenului de sub Biserica „Sfânta Treime”

Primăria Suceava și Oficiul de Cadastru, sub lupa procurorilor după scandalul pe proprietatea terenului de sub Biserica „Sfânta Treime”