Președintele PNL Suceava, Orest Onofrei, a afirmat ieri că social democrații suceveni își au și ei actorul lor în rîndul parlamentarilor, în persoana deputatului PSD Eugen Bejinariu. Afirmația lui Onofrei vine după ce în urmă cu două zile Bejinariu l-a comparat pe ministrul agriculturii, liberalul Gheorghe Flutur, cu un actor de la Hollywood, care își regizează extrem de bine ieșirile mediatice. Fără a se lăsa mai prejos, liderilor liberalilor suceveni îi ia apărarea ministrului Flutur, precizînd că „domnul Eugen Bejinariu joacă în filme românești în care regizor și scenarist este Corneliu Vadim Tudor”. „Domnul Bejinariu vine la Suceava și face cîte o declarație, fie că are sau nu suport. Ca să fiu răutăcios și așa ar trebui să fiu, dacă ar fi să ne luăm după aparițiile lui în presă, atunci și domnul Bejinariu este un actor la Hollywood, cu precizarea că filmele sînt diferite. Bejinariu joacă în alt gen de filme decît domnul ministru”, a declarat Orest Onofrei. Pe de altă parte, prefectul de Suceava a spus că este surprinzătoare atitudinea lui Bejinariu de a critica unele programe ale actualului Guvern, fără a spune dacă a realizat ceea ce a promis că va face în campania electorală.
„Mult trîmbițata lui reformă la ghișeu o face prefectul la ora asta”, spune Orest Onofrei. Nu în ultimul rînd, el a ținut să-l contrazică pe deputatul PSD în ceea ce privește lipsa subvențiilor pentru populație la lemnele de foc pentru iarnă. În aceste condiții, Orest Onofrei afirmă că pentru prima dată în 15 ani populația beneficiază de subvenții la lemnele de foc. „Este grav să critici ceva ce se întîmplă pentru prima dată în 15 ani. Și sînt zone unde s-au dat deja aceste subvenții. În al doilea rînd, vreau să spun că probabil acolo unde locuiește el, și pe cine reprezintă, pentru că pe suceveni nu o face, oamenii folosesc coceni la încălzit. Și asta pentru că în Bucovina nu se folosesc cocenii pentru așa ceva. Bejinariu ar trebui să știe ce se întîmplă în Bucovina și să vină aici și să pună umărul la muncă”.
Onofrei: „Eugen Bejinariu joacă în filme românești în care regizor și scenarist este Corneliu Vadim Tudor”
