– Prefectul de Suceava spune că într-o singură pensiune din Germania sau Austria există mai multe materiale promoționale decât în toată Bucovina
„Ceea ce încercăm noi să discutăm în România despre dezvoltarea turismului este o glumă”. Afirmația aparține prefectului de Suceava, Orest Onofrei, care a declarat, în cursul zilei de ieri, că lipsa unei strategii concrete de dezvoltare a acestui domeniu de activitate aduce prejudicii importante bugetului de stat, în sensul că încasările din turism sunt extrem de mici în raport cu posibilitățile existente. Prefectul de Suceava a subliniat faptul că, dacă în unele țări din Uniunea Europeană turismul aduce o contribuție la Produsul Intern Brut de la 9-15% la 25-30%, în România acest procent nu depășește 1%. „Oricine a ieșit puțin în străinătate, într-o țară în care se vorbește despre turism, constată că nivelul la care se face turism în România este mai mult decât incipient. Și, ca un exemplu, într-o singură pensiune din Germania sau Austria, se găsesc mai multe materiale informative decât avem noi în toată Bucovina”, a declarat Orest Onofrei. El consideră că situația în care se află turismul românesc se datorează în mare parte lipsei unei infrastructuri corespunzătoare, atât din punctul de vedere al rețelelor de drumuri, dar și din cel al organizării și managementului în acest domeniul de activitate. Prefectul consideră că în momentul de față în România nu există structurile și organismele care să dețină o evidență exactă a tuturor structurilor de primire turistică sau care să aibă o strategie clară privind dezvoltarea acestui domeniu de activitate. „Asta, în ciuda faptului că România are un potențial turistic uriaș, și contribuția acestui domeniu la buget ar putea fi imensă. Și, dacă nu există o strategie clară, riscăm să pierdem bani importanți pentru buget”, a spus Onofrei. Pe de altă parte, el a precizat că lipsa unei organizări eficiente în acest domeniu a făcut ca pe site-ul Prefecturii Suceava să fie publicată o listă a structurilor de primire turistică din județul Suceava care conținea o serie de informații expirate. „Neavând informațiile actualizate, apar anomalii cum a fost și în acest caz. Și, dacă o instituție precum Prefectura nu poate obține informațiile corecte, atunci ce să mai vorbim despre un turist care vine în județul nostru”, a declarat prefectul. El a precizat că apariția pe site-ul Prefecturii a unor informații incorecte este cu atât mai gravă cu cât respectiva listă cu structuri de primire a fost analizată de o comisie constituită la nivelul acestei instituții tocmai în vederea întocmirii unei strategii pentru dezvoltarea turismului în județul Suceava. Onofrei a spus că din respectiva comisie au făcut parte reprezentanți ai mai multor instituții publice din județul Suceava, asociații turistice, precum ANTREC, organizații neguvernamentale, toți sub conducerea șefului departamentului de integrare europeană din cadrul Prefecturii, Angela Ioanovici. „Astea sunt posibilitățile actuale. Dacă ceri o informație de acest gen la 15 instituții, obții 15 răspunsuri diferite. La fel cum nu se știe nici câți turiști vin în județul Suceava”, a mai spus Orest Onofrei.






