Candidatură

Onofrei a propus la lansarea candidaților PDL pentru Parlamentul European programul „Prosperitate în fiecare casă”

Onofrei le propune românilor programul „Prosperitate în fiecare casă”
Onofrei le propune românilor programul „Prosperitate în fiecare casă”

PDL și-a lansat ieri, în mod oficial, candidații pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc în data de 25 mai 2014, pe locul șase de pe listă, considerat eligibil, aflându-se fostul prefect și senator de Suceava Orest Onofrei. Evenimentul a avut loc în București, la Sala Palatului, în prezența a aproximativ 7.000 de democrat-liberali veniți din întreaga țară. Lansarea candidaților PDL pentru Parlamentul European a avut loc în prezența liderilor naționali ai acestei formațiuni politice, printre care Vasile Blaga, secretarul general, senatorul Gheorghe Flutur, și vicepreședintele regional, deputatul Ioan Balan. La evenimentul de la Sala Palatului au participat și președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, precum și fostul premier al Republicii Moldova Vlad Filat.
În deschiderea evenimentului de la Sala Palatului, liderul democrat-liberalilor, Vasile Blaga, a ținut să precizeze faptul că PDL este partidul care are cea mai puternică și cea mai competentă listă de candidați pentru Parlamentul European.
Pe lista PDL pentru alegerile europarlamentare se regăsesc, în ordine, Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Răzvan Ungureanu, Marian Jean Marinescu, Daniel Buda și suceveanul Orest Onofrei, acesta din urmă fiind reprezentantul Regiunii de Nord-Est a României. De precizat că Onofrei este singurul sucevean aflat pe listele formațiunilor politice care participă la alegerile europarlamentare, care are cele mai mari șanse să ajungă în Parlamentul European.
Onofrei: PDL propune „prosperitate în fiecare casă”, PSD a promovat programul „sărăcie contra voturi”
În discursul pe care l-a avut în fața celor aproximativ 7.000 de democrat-liberali, candidatul PDL din județul Suceava, Orest Onofrei, a ținut să precizeze că PDL le propune românilor programul „Prosperitate în fiecare casă”, în comparație cu PSD, care le-a oferit „sărăcie contra voturi”. „Până acum programul PSD a fost sărăcie contra voturi. Pentru că dacă ne uităm în România, PSD este cel mai tare în cele mai sărace zone din România. Și, practic, aceste zone sărace funcționează ca în cazul sindromului Stockholm, când victima se îndrăgostește de călău. Oamenii i-au votat până acum tocmai pe cei care i-au adus în sărăcie. Ba mai mult, în România funcționează sindromul Teleorman, adică victima își urăște călăul, dar îl votează. Și îl votează și morții”, a spus Orest Onofrei. El a subliniat că în timp ce PSD le oferă românilor programele „sărăcie contra voturi” și „umilință contra sărăcie”, alternativa pe care PDL le-o propune cetățenilor din România cu ajutorul Europei este „Demnitate în prosperitate”.
Onofrei: Europenii trebuie să fie recunoscători Moldovei pentru că poartă joben și nu turban
Ca reprezentant al Regiunii de Nord-Est pe lista PDL pentru alegerile europarlamentare, Orest Onofrei a precizat că Europa trebuie să-i fie recunoscătoare Moldovei. „Dacă europenii poartă joben și nu turban este și datorită marelui voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, cel pe care Papa Sixt al VI-lea l-a numit «atlet al creștinătății». Și dacă Europa abia după 500 de ani îi este recunoscătoare lui Ștefan cel Mare, noi suntem datori ca prin Parlamentul European să aducem Europa în fiecare casă. Cu alte cuvinte, suntem datori să aducem prosperitate în fiecare casă”, a declarat Onofrei.
El a subliniat faptul că prosperitatea este singura armă prin care PSD poate fi înfrânt în alegeri. După discursul lui Orest Onofrei, pe scena Sălii Palatului din București a urcat bine cunoscuta interpretă de muzică populară din Suceava Sofia Vicoveanca.
Flutur: Este o onoare să avem un candidat din Suceava
La rândul său, liderul democrat-liberalilor suceveni și secretar general al PDL, Gheorghe Flutur, a spus că pentru județul Suceava este o onoare să aibă un reprezentant pe un loc eligibil pe lista PDL pentru Parlamentul European. Flutur a apreciat faptul că la lansarea candidaților de la București, PDL Suceava a fost reprezentat de o delegație numeroasă, formată din primari, consilieri locali și județeni.
„Toți cei prezenți la acest eveniment au văzut forța Sucevei și au trăit emoțiile alături de ciocârlia Bucovinei, Sofia Vicoveanca, ce i-a încântat cu «Bucovina, mândră floare»”, a spus liderul PDL Suceava. El i-a îndemnat pe democrat-liberali ca odată întorși acasă să nu țină cont de „sondajele răutăcioase plătite de adversarii politici”. „Membrii PDL trebuie să se uite în primul rând la capacitatea uriașă de mobilizare a partidului nostru și să explice românilor cel puțin trei lucruri. În primul rând, trebuie să le explice alegătorilor că PDL a dus în 2007 România în Uniunea Europeană, prin miniștri săi, Vasile Blaga, Monica Macovei, Anca Boagiu, Sulfina Barbu și eu. Aceștia suntem cei care am șters stegulețele roșii pentru ca România să intre în Uniunea Europeană. Iar de doi ani PSD face eforturi să ne scoată din UE prin modul cum atacă statul de drept. În al doilea rând, PDL a trecut România prin criză asumându-și responsabilități, iar PSD a stat la cotitură, a profitat de criză, a promis lapte și miere, și în schimb a introdus 35 de impozite și taxe pe spatele românilor. Și nu în ultimul rând, PDL are cea mai bună echipă la europarlamentare, oameni profesioniști, proeuropeni, în timp ce PSD și PNL au oameni care prin declarațiile lor au fost antieuropeni înverșunați”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a subliniat că un rezultat bun al PDL la alegerile europarlamentare îi îndreptățește pe democrat-liberali să unifice dreapta politică românească în jurul PDL și să facă un proiect „pe care nici PNL să nu-l poată refuza”. Nu în ultimul rând, Gheorghe Flutur a spus că la lansarea candidaților PDL a trăit un moment istoric. „Eu ca bucovinean am putut să văd cum Partidul Popular European unește un partid popular din dreapta Prutului, cu unul din stânga Prutului, având în vedere că la lansarea candidaților PDL a fost prezent și Vlad Filat. Am trăit un sentiment de bucurie, pentru că suntem membri în această familie populară europeană, și asta îmi dă speranța că ne vom întâlni la un moment dat și cu Republica Moldova în Uniunea Europeană”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Orest Onofrei ocupă locul 6 pe lista PDL pentru Parlamentul European

Liderii PDL și ai PPE au participat la lansarea candidaților pentru Parlamentul European

7.000 de democrat-liberali au participat la lansarea candidaților PDL pentru alegerile europarlamentare
7.000 de democrat-liberali au participat la lansarea candidaților PDL pentru alegerile europarlamentare
Onofrei le propune românilor programul „Prosperitate în fiecare casă”
Onofrei le propune românilor programul „Prosperitate în fiecare casă”
Onofrei le propune românilor programul „Prosperitate în fiecare casă”
Onofrei le propune românilor programul „Prosperitate în fiecare casă”

Recomandări

Scriitorul Vasile Ernu, la Suceava: Eroinele „Generației canibale” au fost femeile, cu copiii de mână, o sacoșă mare de rafie cu mâncare și cărând un bărbat beat în spate

Scriitorul Vasile Ernu, la Suceava: Eroinele „Generației canibale” au fost femeile, cu copiii de mână, o sacoșă mare de rafie cu mâncare și cărând un bărbat beat în spate