OMV a plantat o sută de copaci în municipiul Suceava

OMV a plantat o sută de copaci în municipiul Suceava
OMV a plantat o sută de copaci în municipiul Suceava

Angajații OMV Suceava au plantat, zilele trecute, o sută de copăcei în municipiul Suceava, în zonele dintre blocurile ANL din Burdujeni.
Acțiunea s-a desfășurat în cadrul unui proiect derulat de OMW, prin care, lunar, sunt premiate și puse în aplicare cele mai bune propuneri venite din rândul celor 30 de angajați.
Ultima propunere de acest fel a fost plantarea unor copaci într-o zonă a municipiului reședință de județ, drept pentru care au fost achiziționați, pe cheltuiala societății, o sută de puieți de la Pepiniera Salcea.
Copăceii au fost plantați de către cei 30 de angajați ai OMW, sub îndrumarea reprezentanților de la Domeniul Public, în cadrul unei acțiuni la care au luat parte și trei dintre candidații pentru funcția de primar al municipiului, respectiv Ion Lungu(PD-L), Angela Zarojanu (PNL) și Ovidiu Donțu (PSD).
„În presa națională a apărut o inițiativă similară a Concernului DHL, care a plantat lângă București 450 de copaci. Păstrând proporțiile, dacă o companie atât de renumită a plantat 450 de copaci, faptul că echipa de la o singură sucursală locală a OMV a reușit să planteze 100 de copaci ne face să considerăm acțiunea o reușită deplină”, au declarat reprezentanții OMW.