Când am ajuns în Sfântul Munte am mers la niște stareți tare sfinți. Aceștia niciodată nu mi-au spus „Bravo!”. Întotdeauna mă sfătuiau cum să-L iubesc pe Dumnezeu și cum să fiu întotdeauna smerit. Să-L chem pe Dumnezeu să mă întărească în sufletul meu și să-L iubesc mult. Nici n-am știut de acest „Bravo!”, nici nu l-am căutat. Dimpotrivă, mă strâmtoram și stareții mei nu mă certau. Ziceam: „Mânca-m-ar Raiul, n-am găsit stareți buni”. Voiam să mă mustre, să mă certe, să se poarte aspru. Dacă aude vreun creștin ce vă spun eu acum, se pierde cu firea și nu le primește.
Cu toate acestea, așa este bine ~ smerit, sincer. Nici părinții mei nu mi-au spus niciodată „Bravo!” Nici nu-l voiam. Pentru aceasta, tot ce făceam, făceam dezinteresat. Acum, că mă laudă oamenii, mă simt prost. Ce să vă spun… Mă atinge înăuntru când ceilalți îmi spun „Bravo!”. Dar nu m-am vătămat, fiindcă am învățat smerenia. Și acum, de ce nu vreau să fiu lăudat? Pentru că știu că lauda îl face pe om găunos și alungă harul lui Dumnezeu. Iar harul lui Dumnezeu vine numai prin sfânta smerenie. Omul smerit este omul desăvârșit.
Nu sunt acestea frumoase? Nu sunt adevărate? Cui îi spui asta, va zice: „Ce spui, bunule, dacã nu-l lauzi pe copil, nici nu poate citi, nici, nici. . .”. Dar aceasta se întâmplă pentru că așa suntem noi, și îi facem așa și pe copii. Adică am rătăcit de la adevăr. Egoismul l-a scos pe om din Răi ~ este un mare tău. Primii oameni, Adam și Eva, erau simpli și smeriți, pentru aceea trăiau în Rai. Aveau, precum se spune în limbaj teologic, „cele dintru Început”, adică harismele pe care Dumnezeu le-a dat la început, când l-a zidit pe om, adică viața, nemurirea, conștiința, stăpânirea peste sine, iubirea, smerenia și celelalte.
Apoi diavolul a izbutit să-i înșele prin laudă. S-au umplut de egoism, însă firescul omului, așa cum l-a plăsmuit Dumnezeu, este smerenia. În vreme ce egoismul este ceva nefiresc, este boală, este împotriva firii.
Așadar, când noi umflăm în copil acest „super-eul” cu laudele, îi ațâțăm egoismul, îi facem mare rău. Îl facem mult mai ușor înfluențabil de lucrurile diavolești. Astfel, crescând, îl îndepărtăm de toate lucrurile de preț pentru viață. Nu credeți că asta-i pricina pentru care copiii se pierd, pentru care oamenii se răzvrătească? Este egoismul, pe care din fragedă vârstă li l-au sădit. Diavolul este marele egoist, iar noi îl trăim pe diavolul înlăuntrul nostru, nu trăim smerenia. Smerenia e a lui Dumnezeu, este ceva trebuincios sufletului omului. Este ceva organic Iar când lipsește, este ca și când ar lipsi inima din organism. Inima dă viață organismului, iar smerenia dă viață sufletului. Prin egoism, omul este de partea duhului celui rău, adică se dezvoltă cu duhul cel rău, nu cu cel bun.
Asta a izbutit diavolul să facă. A făcut pământul labirint, ca să nu ne mai putem înțelege între noi. Ce să fie toate astea pe care le-am pățit, și nu ne dăm seama. Vedeți cum ne-am înșelat? Am făcut din pământul nostru și epoca noastră o adevărată clinică de psihiatrie! Și nu ne dăm seama de greșeală Toți ne mirăm: „Ce-am devenit, unde mergem, de ce copiii noștri au apucat-o pe un astfel de drum, de ce-au plecat de acasă, de ce au părăsit viața, școala? De ce se-ntâmplă asta?”. Diavolul a izbutit să se facă pe sine nevăzut și să-i facă pe oameni să-l numească în alte feluri. Doctorii, psihologii spun deseori, când un om pătimește: „A, ai o nevroză! A, ai o angoasă!” și altele asemenea. Nu pot pricepe că diavolul răscolește și tulbură în om egoismul.
Și totuși diavolul există, este duhul răutății. Dacă spunem că nu există, este ca și când am tăgădui Evanghelia, care vorbește despre el. Acesta este vrăjmașul nostru, cel ce ne luptă toată viața, potrivnicul lui Hristos – de aceea se numește și antihrist. Hristos a venit pe pământ ca să ne șarpe de diavolul să ne dăruiască mântuirea.
Drept aceea, trebuie să-i învățăm pe copii să trăiască smerit și simplu, să nu caute lauda și pe „Bravo!”. Să-i învățăm că există smerenia, care este sănătatea vieții. Concepția societății contemporane face rău copiilor. Ea are altă psihologie, altă pedagogie, care se adresează copiilor ateilor. Această concepție duce la samavolnicie. Și vedeți roadele la copii și la tineri. Tinerii strigă astăzi, zicând: „Trebuie să ne înțelegeți!”. Însă nu trebuie să mergem noi la ei.
Dimpotrivă, ne vom ruga pentru ei, le vom spune ce-i bine, vom trăi binele, îl vom propovădui, dar nu ne vom adapta duhului lor. Să nu stricăm măreția credinței noastre! Nu se cuvine ca, încercând să-i ajutăm, să dobândim felul lor de a gândi. Trebuie să fim cine suntem și să propovăduim Adevărul, Lumina.
De la Părinți vor învăța copiii. Învățătura Părinților le va arăta cele despre spovedanie, patimi, răutăți, cum au biruit sfinții răul înlăuntrul lor. Iar noi ne vom ruga ca Dumnezeu să Se sălășluiască înlăuntrul lor.
(Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul Din „Ne vorbește Părintele Porfiríe”, Revista Familia Ortodoxă)
