Omul imaginar ieri și azi

Este peste tot în jurul nostru, ni se arată, în splendida-i măreție, deși, trebuie să recunoaștem, el nu prea există. De fapt, potrivit tuturor regulilor ființării, el nu există deloc, decât la nivel declarativ sau pe plan imaginar. Ceea ce nu îl face mai puțin prezent, agasant de ubicuu, în toate domeniile vieții noastre. Zi de zi, ni se vorbește despre el, ne este dat drept exemplu peren, ne croim viitorul în funcție de mișcările sale. Iar invizibilitatea lui nu pare să ne deranjeze.
Voi încerca să mă fac înțeles: de curând, amintindu-mi anumite momente din copilărie, mi-a revenit pentru câteva momente, dureros, în suflet, acolo unde a fost condiționată să existe, imaginea comunistului dedicat. Personajul acela din cărțile nu foarte inspirat scrise, inteligent, cult, bun la suflet, gata oricând să se sacrifice pentru semenii săi, convins că sărăcia curată este o virtute și îndreptarea răului – o datorie. Dacă aș fi avut ceva să îi reproșez, ar fi fost atitudinea rigidă față de credință, dar nici aceea nu prea era vizibilă, deoarece subiectul devenise tabu, iar autorii îl evitau cu eleganță.
Respectivul personaj din literatura fără prea mari pretenții de artă a perioadei roșii era, desigur, fictiv. Ne-am fi dorit să îl vedem în viața de zi cu zi, să avem parte, cumva, de bunătatea lui și a altora ca el, dar, din păcate, în lumea reală trăiam tot noi și alții asemeni nouă, obidiți, izolați, aflați departe de starea de fapt a unei lumi întregi și târșâindu-ne picioarele pe la interminabile cozi, sperând să procurăm ceva de mâncare – un adevărat lux al acelor timpuri. La nivel declarativ, omul imaginar ne era model, iar privirea sa neclar-triumfătoare asupra veacurilor trecute și viitoare ne convingea de necesitatea acelor inutile sacrificii. Undeva, în sufletul nostru, era însă întristata îndoiala, cea care nu știe să folosească limbajul de lemn pentru a mistifica adevărul.
Astăzi, ar trebui ca omul imaginar să nu mai aibă nici o putere asupra noastră. Doar că, nu se știe cum, el a fost reciclat, devenind o persoană modernă și mondenă, cu viziuni ample și idei puține, gata oricând să se distreze, chiar și în detrimentul celei mai mărunte urme de bun-simț. Avem un nou exemplu – deși numai nou nu este -, ajutându-ne să uităm că viața noastră nu se desfășoară deloc cum ar trebui, că societatea românească se afundă în mlaștina ce ascunde, sub straturi de mâl bine mascat, nobile idei și atitudini, atrase acolo de omul imaginar.
Nouă, creștini prin tradiție și ortodocși conform normalității zămislite, obiectiv, în istoria neamului nostru, nu ne trebuie, sub nici o formă, gesturile ample și vocea răsunătoare ale unei persoane fanteziste. Noi avem un Om pe Care să Îl urmăm și un Dumnezeu spre Care accedem. Îl avem pe Mântuitorul Hristos, Călăuzitorul izbăvitor către asemănarea cu dumnezeirea în Treime lăudată. De aceea, este necesar ca influența nefastă a veacului în care trăim să nu ne atingă, iar cuvintele bizar-ademenitoare ale omului imaginar – marota cu multe chipuri a celor ce ne vor altfel – se impune să nu aibă nici o putere asupra noastră! Doar astfel vom izbuti să nu perpetuăm o lungă și neagră pată a istoriei, ce ne-a ținut captivi în necunoscut, umili sclavi ai ignoranței, prea multă vreme…
(Pr. Alexandru PRIPON)