- Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36
„Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Că și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; și, dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii fac același lucru; iar dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiți-i pe vrăjmașii voștri și faceți-le bine și dați cu împrumut fără să nădăjduiți nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulțumitori și răi. Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este.”
Sfânta Evanghelie din această duminică ne arată în modul cel mai clar care este deosebirea între omul păcătos și omul sfânt. Mântuitorul Iisus Hristos știa că în Scriptura Vechiului Testament s-a spus să iubești pe cel care te iubește și să urăști pe cel care-ți este vrăjmaș. El însă face o schimbare radicală și aduce o Lege Nouă, și anume Legea iubirii vrăjmașului, nu a urii față de acesta. Astfel, Mântuitorul Iisus Hristos i-a întrecut pe toți legiuitorii din lumea aceasta, pentru că nici un legiuitor nu a poruncit vreodată ca cineva să iubească pe vrăjmașii săi.
Mântuitorul spune: „Toate câte voiți să vă facă vouă oamenii, asemenea și voi faceți lor”. Nu „ceea ce vă fac oamenii”, ci „câte voiți să vă facă vouă”. Adică, voi voiți ca oamenii să vă facă bine, să se poarte frumos, să vă ajute, să vă împrumute, să vă ierte, să vă cinstească? Așa trebuie să faceți voi, de fapt, binele pe care doriți să-l primiți. Mai adaugă că dacă iubim numai pe cei care ne iubesc, dacă facem bine numai celor care ne fac binele, atunci ne asemănăm oamenilor simpli și păcătoșilor care așteaptă răsplată în lumea aceasta. Ni se pare firesc să facem bine celor care ne iubesc, dar nu ni se pare firesc să facem bine celor care ne fac rău. Nu ni se pare firesc să iubim pe cei care ne urăsc, adică să dorim binele celor care sunt vrăjmașii noștri, pentru că firescul acesta al nostru nu mai este firescul sau natura voită de Dumnezeu, ci natura căzută prin păcat, care amestecă binele cu răul. De aceea, Mântuitorul Hristos vrea să ne arate că omul este creat după chipul lui Dumnezeu, Cel bun în Sine și numai bunătatea este profund umană, nu răutatea. Chiar dacă foarte adesea oamenii sunt răi.
Iubind vrăjmașii, devenim fii ai lui Dumnezeu
Răutatea nu este conformă chipului lui Dumnezeu în om, ci numai bunătatea și sfințenia. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că dacă vom iubi pe vrăjmași ne vom chema „fiii Celui Preaînalt”, pentru că Dumnezeu este Bun și revarsă bunătatea Sa și peste cei răi și nemulțumitori. El este superior tuturor persoanelor în care se amestecă bunătatea cu răutatea și răsplata cu răzbunarea. De asemenea, Evanghelia are ca scop să ne arate că omul este înfiat prin harul Sfântului Botez, deoarece prin Botez nu primim doar iertarea păcatului strămoșesc și a păcatelor personale, ci prin harul Sfântului Duh primim și înfierea, adică devenim fii ai lui Dumnezeu după har, prin Dumnezeu Fiul, Iisus Hristos. Aceasta înseamnă posibilitatea să ne asemănăm cu Dumnezeu Cel milostiv și bun. În acest sens, Evanghelia de azi se încheie cu îndemnul: „Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este”. Cu alte cuvinte, bunătatea arătată ca iubire smerită și darnică este starea firească a vieții creștinului.
Putem iubi vrăjmașii numai cu ajutorul harului dobândit, prin rugăciune
Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață că Domnul Iisus Hristos nu cere omului ceea ce el nu poate să facă. Însă omul păcătos constată că nu poate iubi vrăjmașul cu propriile sale forțe, ci ca să împlinească Evanghelia lui Hristos are nevoie de ajutorul lui Hristos, de iubirea lui Hristos care să umple sufletul și inima celui rănit de vrăjmaș; are nevoie de ajutorul harului milostiv al lui Hristos ca să poată scoate din inimă spinii urii și ai dorinței de răzbunare. De aceea, iubirea sinceră față de vrăjmași începe cu rugăciunea pentru vrăjmași. În cărțile noastre de cult există rugăciuni pentru înmulțirea dragostei și pentru dezrădăcinarea urii. În „Adunarea de cereri” de la sfârșitul Liturghierului există rugăciuni care cer oprirea sau potolirea răului și schimbarea vrăjmașilor în bine. În toate aceste rugăciuni nu se cere pedepsirea vrăjmașilor, distrugerea lor, ci schimbarea lor. Se cere ca Dumnezeu să le schimbe modul de a gândi și făptui; să-i întoarcă de la răutate la bunătate, de la întuneric la lumină, de la necredință la credință și de la ură la iubire. Iubirea de vrăjmași începe cu rugăciunea pentru schimbarea lor. Atunci când omul se umple de ură este influențat de puterile diavolești, de duhurile răutății. De pildă, atunci când creștinii erau persecutați, ne spune Sfântul Iustin Martirul și Filosoful în secolul al II-lea, ei se rugau pentru împărat, deși acesta îi persecuta. Sfântul Iustin spune că „noi ne rugăm pentru împărat, deși el ne urăște și ne persecută, pentru ca Dumnezeu să-l elibereze de duhurile rele care-l stăpânesc atunci când ne urăște”. Deci, împăratul are nevoie de rugăciunile noastre, pentru ca Dumnezeu să-i schimbe modul său de a gândi, ca să devină om bun. Aceasta este atitudinea concretă privind iubirea vrăjmașului și schimbarea lui în bine, pentru biruirea răutății prin bunătate. Cea mai mare răzbunare este atunci când noi arătăm vrăjmașilor că nu răspundem la răutate cu răutate. „Răzbunarea cea mai cruntă este când dușmanul tău e silit a recunoaște că ești bun, iar el e rău”, spune un proverb.
Dumnezeu vrea să ne ridice din răutate la bunătate
Evanghelia de astăzi ne îndeamnă să nu ne asemănăm cu oamenii căzuți în patimi egoiste, ci cu Tatăl cel din ceruri, cu Dumnezeu cel milostiv, care nu coboară la răutățile noastre, ci vrea să ne ridice pe noi la sfințenia și bunătatea Lui. Vor spune unii că este foarte greu ca un om care ți-a făcut mult rău să fie considerat încă om, pentru că oamenii răi sunt numiți adesea diavoli. Însă Mântuitorul Iisus Hristos vrea să ne arate că, dacă noi manifestăm bunătatea permanent față de aceștia și ne rugăm pentru ei, este posibil ca dramul de bunătate care mai rămâne în omul rău să fie ca o scânteie care aprinde în el focul iubirii și al comportamentului uman. Sfinții Părinți ne spun că, atunci când ne rugăm pentru vrăjmași, schimbarea nu vine când vrem noi, ci unii se schimbă pentru că Dumnezeu le dăruiește binele, deși ei nu-l merită, așa cum a fost Zaheu vameșul, care s-a convertit pentru că i s-a arătat o onoare pe care nu o merita. Alții se schimbă însă și prin încercări, când simt că sunt vulnerabili și au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.
Bunătatea pe care ne recomandă Mântuitorul Iisus Hristos să o arătăm oamenilor este una necondiționată, necalculată și neschimbătoare. Dacă facem binele celor care ne fac binele, bunătatea noastră este calculată, condiționată și adesea chiar negociată. De aceea, este și schimbătoare. Domnul Hristos ne spune să fim totdeauna buni, chiar și față de cei răi, nu doar din calcule. Această bunătate constantă, necalculată și neschimbătoare este bunătatea dumnezeiască și sfântă, revărsată în inimile oamenilor care-L iubesc pe Dumnezeu. Omul poate fi drept când răspunde binelui cu bine, dar el este sfânt când răspunde răului cu bine. Dumnezeu este bun tot timpul și omul plin de harul lui Dumnezeu este de asemenea bun, tot timpul. Dacă nu răspundem răului cu rău, noi limităm răul din lumea aceasta. Însă, când răspundem răului cu rău, noi înmulțim răul și contribuim la degradarea lumii. Îndemnul esențial din Evanghelia de astăzi este de a limita răul în lume și de a înmulți binele.
† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sursa: Ziarul Lumina
