A VIII-a ediție a conferinței ”Discurs critic și variație lingvistică”, organizată în perioada 12-13 iulie a.c., de Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava și Asociația pentru studii filologice Akademos, în parteneriat cu Departamentul de Filologie, Literatură și Lingvistică de la Universitatea din Pisa, Italia, a fost dedicată Centenarului Marii Uniri din 1918. Derulată sub titlul „Memorie, discurs, literatură”, obiectivul manifestării, declarat la deschiderea lucrărilor de către prof. univ. dr. Rodica Nagy, este înțelegerea evenimentelor premergătoare Marii Uniri și a celor petrecute în ultima sută de ani, iar cel mai potrivit loc pentru aceasta este universitatea, „un spațiu-tezaur care gestionează cunoașterea”. Comunicările rezultate în urma activității de cercetare a profesorilor și doctoranzilor, prezentate pe parcursul celor două zile la USV, sunt o „reverență înaintașilor noștri”, după cum a spus prof. Nagy, o celebrare reală, nu simulată, a limbii naționale și a progresului cercetării lingvistice, a literaturii ultimilor 100 de ani.
Despre „responsabilitatea majoră față de informația transmisă”, despre etica cercetării și despre istoria valorilor europene în spațiul bucovinean a vorbit prof. univ. dr. Mircea Diaconu, prorector al USV. Prof. Diaconu a evocat două personalități: preotul Andrei Popovici, care a refuzat să recunoască autoritatea imperială habsburgică și, peste ani, nepotul său Traian Popovici, primar al Cernăuțiului, care și-a riscat viața și libertatea pentru a salva de la deportare și moarte 20.000 de evrei. „Aceste două episoade vorbesc despre un spirit bucovinean, despre europenism și toleranță”, a spus universitarul.
Rolul cercetării academice în păstrarea memoriei a fost subliniat și de decanul Facultății de Litere, prof. univ.dr. Luminița Turcu, și de prof.univ.dr. Elena Brîndușa Steiciuc.
Peste 80 de participanți la conferința „Memorie, discurs, literatură”
Primele conferințe în plen au fost susținute de prof. Antonietta Sanna, de la Universitatea din Pisa – „Comment dire la guerre? Le regard d’une génération infortunée” și de directorul Școlii Doctorale din cadrul USV, prof. Rodica Nagy – „O gramatică a limbii române de la 1918”. Comunicarea prof. Nagy a fost o pledoarie pentru „cultivarea și menținerea conștiinței naționale prin intermediul limbii” și un gest de dreptate față de latinistul basarabean Axinte Frunză, autor al unei gramatici bilingve română-rusă, publicată în 1918. Prof. Nagy a subliniat că, deși numele „straniului profesor” nu este reținut de istoria gramaticilor românești, Axinte Frunză și activitatea lui pe tărâm lingvistic este importantă „în contextul evenimentelor sociale și istorice”. Evocarea lui în cadrul conferinței de ieri reprezintă „un omagiu adus conaționalilor noștri basarabeni și Marii Uniri”, a afirmat prof. Rodica Nagy.
La conferința organizată de USV au participat peste optzeci de profesori, doctoranzi și masteranzi de la universități din România și din străinătate, printre care Universitatea din București, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Universitatea din Craiova, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Universitatea Dschang, Camerun, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Republica Moldova, Universitatea din Oviedo, Spania, Universitatea din Zurich, Elveția, Universitatea Hassan II, Casablanca, Maroc.
Axele tematice ale lucrărilor sunt: Limbă literară și limbă națională. Politici lingvistice după Primul Război Mondial; Memoria textului. Istorie, discurs, mentalitate; Perspective istorice asupra Primului Război Mondial; Mutații politice, lingvistice, literare. Granițe în mișcare; Varia.
În cadrul conferinței a avut loc și lansarea volumului „Profesorul nostru”, D. Irimia, coordonat de Cristina Irimia și de Dinu Moscal, apărut recent la Editura Universității „Al.I. Cuza” din Iași.


