REPERCUSIUNI

Olympique Lyon riscă excluderea din Liga Campionilor

Clubul Olympique Lyon, care a dat în judecată FIFA, ar putea fi, teoretic, împiedicat să participe în ediția 2006/2007 a Ligii Campionilor, deoarece nu se află în conformitate cu statutele UEFA, informează AFP. La încheierea celui de-al XXX-lea Congres al UEFA de joi de la Budapesta, Lars-Christer Olsson, director general al forului european, a explicat că, sezonul viitor, cluburile participante la competițiile europene trebuie să se angajeze că „vor respecta statutele și regulamentele FIFA și UEFA”. Potrivit lui Olsson, conform acestor regulamente „nici un club nu poate intenta o acțiune în justiție” împotriva FIFA și UEFA decât în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS). Olympique Lyon, care este aproape calificată pentru Liga Campionilor în sezonul viitor, a acționat FIFA în justiție, cu sprijinul G14, la tribunalul din Lyon, pentru „abuz de putere legat de reglementarea care impune cluburilor să pună jucători la dispoziția echipelor naționale, fără indemnizație sau asigurări”. Această acțiune a intervenit după accidentarea fundașului Eric Abidal în timpul meciului Franța – Costa Rica, din 9 noiembrie 2005. Astfel, teoretic, și în cazul în care Olympique Lyon nu-și retrage plângerea până la începutul sezonului 2006/2007, Olympique Lyon nu va putea participa la următoarea ediție a Ligii Campionilor. Întrebat despre cazul Lyon, Olsson a precizat: „Noi trebuie să studiem acest caz înainte de a putea răspunde”.

Recomandări

Federația de Rugby a anunțat oficial că prima ligă a României se va juca în acest an în șapte, cu tot cu RC Gura Humorului

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului